N. D.

Înregistrarea, la nivel național, de noi situații critice ori de disfuncționalități în ceea ce privește măsurile dispuse pentru reducerea numărului de îmbolnăviri cu noul virus a determinat Avocatul Poporului să ia atitudine în vederea găsirii de soluții. Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis ieri, având în vedere cazurile de infectare cu coronavirus a persoanelor vârstnice instituționalizate în centre publice sau private, Avocatul Poporului i-a recomandat ministrului Afacerilor Interne să solicite prefecților ca să dispună notificarea tuturor centrelor de stat și private cu privire la ”necesitatea înăspririi regulilor de protejare a persoanelor instituționalizate privind accesul angajaților în centre, instruirea personalului de către reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică județene cu privire la modul de utilizare corectă a echipamentelor de protecție, precum și constituirea de circuite de aprovizionare, curățenie pentru eliminarea oricărui risc de contaminare”. Tot cu titlul de ”recomandare”, Avocatul Poporului consideră că ministrul MAI ar trebui să mai dispună și ”completarea Planului de măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu coronavirus la nivel de județe, cu noi măsuri care să vizeze și categoria persoanelor cu dizabilități care nu sunt instituționalizate”. Iar printre măsurile recomandate se regăsesc: alocarea, la nivelul fiecărei primării, a unui număr de telefon și a unei adrese de e-mail dedicate persoanelor cu dizabilități, precum și instituirea unei proceduri de raportare ”de îndată” a situațiilor semnalate, punerea la dispoziția direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui județ, de către direcțiile de sănătate publică, în mod gratuit, a echipamentului de protecție – măști, dezinfectant – pentru persoanele cu dizabilități și asistenții personali ai acestora.