Nicoleta Dumitrescu

Având în vedere ultimele evoluții privind răspândirea coronavirusului, dar şi faptul că unul dintre studenţi a fost dus luni la spital, unde a fost internat şi izolat, în vederea efectuării testelor medicale, ieri, Senatul Universităţii “Petrol-Gaze” Ploieşti s-a întrunit într-o şedinţă în care au fost luate şi decizii în ceea ce priveşte activitatea acestei instituţii.
Astfel, aşa cum ne-a declarat noul rector al UPG Ploieşti, Florinel Dinu, s-a hotărât ca, deocamdată, să fie sistate doar cursurile pentru studenţii care învaţă la fără frecvenţă.
“Decizia de suspendare a cursurilor la FR va fi valabilă pentru două săptămâni şi va intra în vigoare la acest sfârşit de săptămână. Am încercat astfel să limităm deplasarea studenţilor la Ploieşti, care veneau din toată ţara, la sfârşit de săptămână, cursurile desfăşurându-se sâmbăta şi duminica”, ne-a precizat rectorul UPG. În ceea ce priveşte decizia suspendării cursurilor şi pentru studenţii care învaţă la zi, măsura va fi analizată tot într-o şedinţă a Senatului universităţii, care va avea loc vineri, 13 martie, rectorul universităţii menţionându-ne că o decizie categorică în acest sens este legată şi de rezultatele următoarelor teste de coronavirus la care va fi supus studentul care este în continuare internat.