N.D.

Având în vedere faptul că instituțiile și-au transferat, pe perioada instituirii stării de urgență, comunicarea și activitatea cu publicul în mediul online, Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a anunțat care sunt ultimele modificări și noutăți care au apărut în activitatea acestuia, aplicabile începând de ieri. Astfel, în ceea ce privește emiterea certificatelor fiscale în relația cu birourile notariale – pentru tranzacții imobiliare, succesiuni etc. – fiscul ploieștean a făcut următoarele precizări: ”Cererile pentru eliberarea certficatelor fiscale vor fi transmise online, pe adresa de email finantelocale@spfl.ro. Pe cerere va fi trecută adresa de email a biroului notarial, iar certificatul fiscal semnat electronic va fi transmis direct către această entitate, nemaifiind necesară prezența contribuabilului la instituția noastră. În cazul în care această modalitate de lucru nu este agreată de un anumit birou notarial sau în cazul în care solicitantul nu are posibilitatea de a utiliza mediul online, contribuabilul va transmite cererea prin intermediul operatorilor serviciilor de curierat la adresa Ploiești, Bulevardul Independenței nr. 16, iar certificatul fiscal îi va fi transmis prin aceeași formă de comunicare, la adresa de domiciliu”. În ceea ce privește emiterea certificatelor fiscale în relația cu Oficiul Județean de Cadastru, pentru intabulări procedura este următoarea: cererea pentru eliberarea certificatului fiscal se va transmite fie online, pe adresa de email finantelocale@spfl.ro, fie prin intermediul operatorilor serviciilor de curierat, la adresa Ploiești, Bulevardul Independenței nr. 16, iar certificatul fiscal le va fi remis solicitanților prin curierat, la adresa de domiciliu. Legat de emiterea certificatelor fiscale necesare înscrierii în Programul Rabla, cererea pentru eliberarea certificatului fiscal se va transmite fie online, pe adresa de email finantelocale@spfl.ro, fie prin intermediul operatorilor serviciilor de curierat, la adresa Ploiești, Bulevardul Independenței nr. 16, iar certificatul fiscal le va fi remis solicitanților prin curierat, la adresa de domiciliu.
Referitor la vânzările de autoturisme, fiscul ploieștean a precizat:”Dosarele necesare înregistrării în evidența noastră cuprind acte originale, fapt pentru care depunerea acestora se va face doar prin intermediul serviciilor de curierat, la adresa Ploiești, Bulevardul Independenței nr 16. Eliberarea contractelor de vânzare cumpărare ori a facturilor vizate și înregistrate se va face prin serviciile de curierat, la adresa de domiciliu a vânzătorului sau la sediul societății”, iar în legătură cu declararea autoturismului de către proprietar, precizările au fost următoarele:”Dosarele necesare înregistrării în evidența noastră cuprind acte originale, fapt pentru care depunerea acestora se va face doar prin intermediul serviciilor de curierat, la adresa Ploiești, Bulevardul Independenței nr 16. Eliberarea documentelor necesare înmatriculării se va face prin serviciile de curierat, la adresa de domiciliu a vânzătorului sau la sediul societății”.
Legat de toate celelalte tipuri de activități realizate, respectiv dobândiri de bunuri, declarații de orice natură, solicitare istoric de rol, restituri, compensări etc., Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a precizat că documentațiile se vor putea depune doar online, la adresa de email finantelocale@spfl.ro. Plata tuturor obligațiilor către bugetul local se va face, de asemenea, în mediul online, prin intermediul https://www.spfl.ro/modalitati_plata.php, dar și prin intermediul ghișeelor poștale sau prin ordin de plată. Plățile taxelor judiciare de timbru și ale amenzilor care trebuie achitate în termen de 15 zile se vor putea face doar accesând portalul www. ghiseul.ro sau prin intermediul ghișeelor poștale ori prin ordin de plată. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește termenele de plată pentru taxele și impozitele locale, dar și legat de depunerea unor documente, conducerea Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești a ținut să precizeze:”Așa cum am mai anunțat, primul termen de plată în cazul achitării taxelor și a impozitelor locale se prorogă de la 31 martie până la data de 30 iunie 2020. Astfel, contribuabilii pot achita jumătate din impozitul datorat până la această dată fără a se percepe majorări de întârziere. De asemenea, tot până la data de 30 iunie se va putea beneficia și de reducerea de 10 % , în cazul achitării integrale, cu anticipație, a sumelor datorate. De asemenea, rapoartele privind evaluarea spațiilor comerciale deținute de persoanele fizice și juridice vor putea fi depuse până la data de 30.06.2020. Termenul de depunere pentru declarațiile privind dobândirea sau înstrăinarea bunurilor deținute se prelungește, și în aceste cazuri, până la data de 30.06.2020. În ceea ce privește acțiunile de executare silită, se suspendă sau nu se începe executarea silită, prin poprire, a creanțelor fiscale, cu excepția executării sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești în materia penală. Suspendarea executării se face de către terțul poprit – bancă, angajator etc.- fără nicio formalitate din partea instituției fiscale, deci nu este necesară deplasarea contribuabilului la instituția noastră. Legat de majorările de întârziere, pentru termenele scadente ale obligațiilor fiscale – taxă pe clădire, teren, taxă pe firmă etc. – începând cu data de 21.03.2020 nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere”.