Florin Tănăsescu
Minune pentru neamul franţuzesc: Cocoşatul de la Notre-Dame şi-a îndreptat coloana. Este frumos şi cu lipici la gagici.
Vreo trei cucoane, adepte ale curentul bovaryst, au pus la îndoială vestea. S-au adunat în Piaţa Charles de Gaulle, să vadă dacă-i adevărat.
Primarul Parisului, mâhnit că totuşi cetăţenii nu cred în minuni, le-a chemat la el în birou, le-a dat o cafea, explicându-le cum stă treaba:
– Stimate dom’şoare, în ţara asta, nimeni nu are voie să stea cocoşat. Cu asta, basta! C’est fini la comedie!
Bucharest, Roumanie. Nimic nou pe Frontul de Est. Doar un transport agabaritic pe axa Paris – Praga – România. Turnul Eiffel este adus în ţară. Mai întâi, este chemat la ordin, în studio, la Antena 3.
– Domnule Turn, cum v-aţi adaptat în noua dumneavoastră ţară ?
Monsieur Eiffel face o reverenţă în faţa cameramanilor şi zice “Bonsoir, cocoşaţi telespectatori !”.
Nimeni nu se miră. Ba, chiar li se pare că Turnul umblă cu fineţuri franţuzeşti, cum numai pe Champs Elysees găseşti.
În pauza publicitară, pe Eiffel îl apucă, brusc, dorul de Napoleon. Simte cum moare, încet dar sigur, din dragoste de ţară. Deci, ura şi la gară !
– Un bilet pentr-o călătorie!, zice Turnul, cu glas milog, plecându-se în faţa ghişeului.
– Stai la rând, netrebnicule !, îi scuipă seminţe în chiflă şi vorbe de duh casieriţa, care citea horoscopul din urmă cu o săptămână. Fireşte, în faţa cerşetorului de la ghişeu nu era niciun drac, dar ea ajunsese la Zodia Rac.
Structura metalică renunţă la iubita lui ţară – deh, revolte, atentate şi alte belele specifice acestei nouvelle epoque – şi se hotărăşte, cocoşându-se şi mai tare, să ceară azil în România. „Zău, multă minte mai avea şi Turnul ăsta !”, vor spune românii plecaţi la muncă prin Suedia.
– Da, copiii durerii, dar nu uitaţi că structura-i metalică e făcută la Reşiţa, deci este explicabilă inconştienţa domnului Eiffel, le răspunde autorul “Cărţii de la San Michele”, doctorul Axel Munthe.
Pe drum, pe monsieur Eiffel îl apucă durerea de măsea. Se duce la primul spital şi se-nclină în faţa unui “ghişeu- medic” îmbrăcat în halat alb. Este consultat şi băgat cu macaraua în sala de operaţii. Anestezistul neamului – şi al spitalului-i zice: „Băiete, dacă mai stăteai mult cu măseaua asta de minte nescoasă, o mierleai cu zile-n România”.
Apoi, cu baroasele, ciocanul şi o nicovală, un fierar îl face bine pe domnul Turn. Adică, îl îndoaie.
În timpul ăsta, la Paris, Cocoşatul de la Notre-Dame rupea inimile la gagici.
Turnul? Monsieur Eiffel se adapta ghişeelor noastre. Se milogea, se umilea şi-n cele din urmă cerşea un loc de muncă.
Într-un final, a prins – fireşte, cu pile – postul de clopotar. Din când în când, auzea şi predica: “La început, pentru români, n-a fost cuvântul, ci ghişeul”.
Tudor Gheorghe, în corul bisericii, cânta “Turnul Eiffel de n-aveam, la Paris îl cocoşam!”.
Urmează sfârşitul sfârşitului: îndoirea Coloanei Infinitului.
