Într-o perioadă în care ar fi trebuit să pregătească duelurile decisive pentru promovare, antrenorul Petrolului, Costel Enache, se vede pus în situația de a-și coordona elevii de pe internet. Tehnicianul petroliștilor a precizat: “Jucătorii primesc un program de antrenament prin grupul de WhatsApp. Se înregistrează fiecare și tot acolo, pe acel grup, trimit, apoi, imaginile video cu modul în care fac exercițiile. E ca o joacă, pentru că oricum sunt dornici să facă mișcare, dar problema este că atât ei, cât și noi, suntem învățați cu sportul de echipă, nu cu cel individual! Dar, din pacate, situația nu ne permite să facem așa ceva și trebuie să ne adaptăm cum putem. Jucătorii străini suferă, pentru că sunt departe de familii, de cei dragi! Îi înțelegem, știm prin ce trec, știm care sunt gândurile și dorințele lor! Dar, călătoriile în străinătate nu sunt de luat în calcul acum, așa că încercăm să găsim soluții și să-i ajutăm să treacă cât mai ușor peste aceste moment”.
Enache aşteaptă clarificări, pentru a putea gândi un program de pregătire şi strategia pentru ce va urma. “Incertitudinea este cea mai mare problemă în acest moment! Personal, sper să ne întoarcem cât mai repede pe teren, dar nu știu în ce măsură va fi posibil lucrul acesta, în contextul ultimelor evenimente. Totuși, încerc să fiu pozitiv și spun că luna mai o văd plină de fotbal! Cât despre un program de pregătire, avem două-trei variante, generale. Însă, doar atunci când vom cunoaște toate detaliile necesare (data de reluare a campionatului, câte meciuri vor fi, când vor fi, din câte în câte zile se va juca, etc) vom putea vorbi la modul concret despre ce avem de făcut. Toate echipele sunt, până la urmă, în aceeași situație, așa că atunci când vom porni din nou la drum o vom face de pe poziții egale. Va trebui să ne adaptăm la situație, nu avem încotro! Reluarea în luna mai a campionatului ne-ar da timp să continuăm de acolo de unde am rămas. Eu așa sper, să ducem la bun final competiția conform programului inițial. Până la urmă, soluția cea mai bună poate fi luată doar atunci când vom ști exact momentul în care vor reintra în normalitate lucrurile în plan social! Suntem parte din societate și trebuie să ne aliniem la regulile societății!”, este de părere tehnicianul “lupilor”.