Alina Bunghez

Micuții preșcolari de la Grădinița Nr. 2 Vatra Sat – grupa cu program prelungit – au intrat săptămâna trecută în „câmpul muncii” și au aflat totul despre meserii și profesii.
Educatoarele de la clasa Gărgărițelor au organizat „Săptămâna Meseriilor”, un program saptamana meseriilor - Comarnic1susținut efectiv de părinții “grădinarilor”, menit să le prezinte micuților posibilitățile profesionale care îi așteaptă, să le trezească interesul pentru diferite meserii și profesii de viitor, dar și să le răspundă la o întrebare de mare importanță: „Cum își petrec părinții timpul atunci când nu sunt alături de ei?”. Astfel, preșcolarii au aflat ce fac un bucătar, un preot, un manager de magazin sau un agent de securitate, dar și un învățător, un asistent medical sau un jurnalist. La una dintre activități au participat și colegii mai mari ai „grădinarilor”, mai precis elevii clasei pregătitoare „Fluturașii”, de la Școala Generală Nr. 2 Vatra Sat. Pe lângă varietatea de meserii și profesii care le-a fost prezentată preșcolarilor în „Săptămâna Meseriilor”, mesajul cel mai important, venit de la părinți și dascăli deopotrivă, a fost acela că educația este cheia unei cariere de succes, în orice domeniu ar fi aceasta.