V. Stoicagunoaie1 - Cota 1000

Voluntari și angajați ai Romsilva au cules din pădurea aflată în apropierea drumului național DN 71, între Sinaia și Cota 1000, o cantitate impresionantă de deșeuri aruncate de “oamenii de bine”.
Peste 3,5 tone de deșeuri, printre acestea aflându-se inclusiv saltele de pat și nenumărate peturi, au fost adunate în cadrul acțiunii de ecologizare realizată de angajați de la Romsilva – Administrația Parcului Natural Bucegi, Ocoalele Silvice Sinaia și Ialomicioara din cadrul Romsilva-Direcția Silvică Prahova, precum și Secția Drumuri Naționale – District Sinaia, cărora li s-au alăturat și voluntari.
Deși se face apel deseori la turiștii care vin în zona respectivă să nu mai arunce gunoaiele în natură, toate eforturile par a fi zadarnice, pentru că deșeurile se adună sistematic pe traseele montane, în special în apropierea drumurilor.