Nicoleta Dumitrescu
Comparată chiar şi de către şefi de stat ai lumii cu “vreme de război”, pandemia de cornonavirus, cu principalul îndemn “Staţi în casă!”, ar putea genera şi o posibilă schimbare în bine, chiar dacă frica şi panica plutesc acum în aer. Iar schimbarea în bine se referă la modul de a gândi, de a simţi al oamenilor, de a fi empatici cu ceea ce este în jurul lor, cu ceea ce îi înconjoară, cu lucrurile simple peste care se trecea repede cu vederea.
Pornit din piaţa de peşte a unui oraş din China, când încă mai erau proaspete în memorie petrecerea de Revelion şi dorinţele puse în gând, noul coronavirus şi-a trimis iată “seminţele”, precum puful unei păpădii, în toate colţurile lumii. Ţări întregi – considerate zone roşii – sunt acum în carantină, s-au închis graniţe, s-a sistat circulaţia, inclusiv a persoanelor. Aproape că nu se mai ştie, de la o oră la alta, cu cât a crescut numărul cazurilor pentru care testul a ieşit pozitiv, dar, cel mai trist, al acelora care nu mai sunt în viaţă. În spitale, mai ales în ţările în care a fost decretată carantina, se lucrează pe viaţă şi pe moarte.
Din casă, privind la televizor sau “înroşind” telefoanele pe paginile de socializare, teama s-a aşezat, firesc, şi pe umerii românilor, fie că sunt în ţară, fie că nu. Iar, de departe, cei care îi mulţumesc cel mai tare şi cel mai mult Celui de Sus sunt cei care, anul trecut, pe vremea asta, se aflau în Italia, în Spania ori în oricare altă ţară care, în momentul de faţă, din cauza noului virus, şi-au închis graniţele.
“Am avut noroc!”, îşi spun ei, cu voce tare, făcând semnul crucii, uitându-se, cu ochii în lacrimi, pe ecranul televizorului de pe care nu lipseşte, într-un colţ, imaginea văzută de la microscop – ca un soi ciudat de burete de mare de culoare roşie cu multe ventuze – a temutului COVID-19.
Iar noroc înseamnă să fie acasă, nutrind speranţa că ei nu se vor regăsi, într-un final, pe lista celor cu coronavirus.
Dar, de ce un amestec atât de dureros de nelinişte, spaimă, nesomn, grijă, panică ar putea genera şi o posibilă schimbare în bine? Pentru că, în autoizolare şi punând în aplicare recomandarea de a sta în casă, oamenii vor avea ocazia să se întâlnească mai mult cu ei înșiși, să se descopere şi, de ce nu, chiar să se redescopere. Vor avea, astfel, ocazia să recunoască faptul că au fost egoişti şi că lumea a început şi se sfârşea, deseori, inclusiv în familie, doar cu ei; că vedeau numai negru , când, de fapt, situaţia era albă şi simplă; că nu s-au mai bucurat de lucruri obişnuite pentru că le-au înlocuit cu cele cu sclipici; că aveau aere de “domn” şi “doamne” pentru că obţinuseră, lejer, fără un efort prea mare, bani şi funcţii. În autoizolare şi stând acasă îşi vor da poate seama că ei nu mai ştiau cum este gustul unei ciorbe făcute pe aragazul din bucătăria din care, de regulă, se simţea doar mirosul cafelei puse în ceaşcă din aparatul ultimul răcnet cumpărat în urmă cu vreo doi ani din cea mai tare vacanţă exotică!
Prin urmare, în cazul unora, restricţiile impuse în această perioadă pot fi privite ca un soi de penitenţă mai mult sau mai puţin acceptată, în ideea ca toate cele rele să se spele şi să se adune cele bune!
Asta în condiţiile în care, ieri, aproape nevăzută şi neştiută a fost în calendar şi “Ziua Internaţională a Fericirii”, nemaivorbind de faptul că tot ieri a venit tiptil şi echinocţiul de primăvară!
Prin geam, privind în zare, un “autoizolat” spilcuit încerca să-şi aducă aminte cum miroase zarzărul înflorit…
