După ce a suspendat livrarea pensiilor către persoanele aflate în carantină și izolare din cauza coronavirusului, Poșta Română a anunțat, joi, că distribuirea prestațiilor sociale va fi reluată și făcută de către poștași dotați cu echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie.
Totodată, potrivit instituției, pentru persoanele care sunt deja internate în spital, ”există posibilitatea întocmirii unei procuri în baza careia aparţinatorii vor putea ridica prestaţiile sociale cuvenite”, potrivit Hotnews.
”Referitor la decizia de a suspenda livrarea trimiterilor către adresele poștale în care se află persoane în carantină sau autoizolare, precizăm că a fost o decizie cu aplicabilitate limitată, până la momentul la care instituţiile abilitate urmau să ne transmită modalitatea de lucru stabilită, în vederea colaborării cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, acestea urmând să transmită periodic lista cu persoanele care se află în situaţiile mai sus menţionate”, a spus Poșta Română într-un comunicat.
Potrivit comunicatului, ”ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătaţii s-a stabilit faptul că nu există riscul de contaminare, atâta timp cât distribuirea prestaţiilor sociale către persoanele aflate în autoizolare se realizează de către poştaşii dotaţi cu echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie”.
Cu toate acestea, pentru cazurile excepţionale, şi anume persoane care sunt deja internate în spital, ”există posibilitatea întocmirii unei procuri în baza careia aparţinătorii vor putea ridica prestaţiile sociale cuvenite, precum şi toată corespondenţa”.
Acasă Actualitate Poştaşii vor distribui pensiile persoanelor aflate în autoizolare, echipaţi cu măşti, mănuşi...