N. D.

În vederea identificării acelora care nu respectă deciziile și măsurile care trebuie aplicate obligatoriu pe perioada existenței stării de necesitate în România, reprezentanții Poliției Locale Câmpina fac apel inclusiv la cetățeni. Apelul a venit după ce în urma unor verificări s-a constatat că, de exemplu, în cel de-al doilea municipiu din Prahova nu toate restaurantele și terasele și-au sistat activitatea, așa cum ar fi trebuit. Concret, pe data de 18 martie au fost efectuate o serie de controale ce au vizat respectarea obligativității de sistare a activității, fiind verificați 79 de agenţi economici de pe raza municipiului Câmpina ce aveau ca obiect de activitate servirea şi consumul produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în interiorul sau în exteriorul locației, precum şi activităţi de divertisment sau jocuri de noroc şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise. În urma acestor controale au fost constatate neconformităţi în cazul a şapte agenți, reprezentanţii acestora fiind somaţi să suspende activitatea economică în regim de urgenţă, începând cu data controlului, în caz contrar urmând a fi aplicate sancţiunile contravenţionale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.
”Facem apel la cetăţeni să ne sesizeze orice constatare privind desfăşurarea, pe raza municipiului Câmpina, a unor activităţi de tipul celor enumerate anterior”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Câmpina.