Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, un nou episod despre „mişcarea sportivă” din Câmpina.

Echipele din Câmpina în „presa vremii”/ ediţia 1929/1930

Macabi – Sportul Muncitoresc 1-1: Arbitrul d. Tănase, parţial incorigibil şi veşnic în ceartă cu publicul spectator. Graţie în bună parte acestui fapt, Macabi a ratat o victorie sigură deşi beneficia de serviciile nouilor sale elemente, achiziţionate dela Colţea şi Ivria Braşov (19 octombrie 1929). Venus – Sportul Muncitoresc 1:0. „Duminică 3 Noiembrie 1929 a avut loc pe terenul sportiv „Venus” cel mai interesant match oficial de football din prima parte a campionatului categoriei a doua subregionala Ploeşti. Prin această victorie „Venus” se clasează a doua cu 7 puncte având însă un match mai puţin jucat decât „U.F.P.”, care conduce cu 9 puncte.
Matchul a decurs într’un tempo foarte rapid ambele echipe căutând să-şi asume două puncte destul de preţioase. Venus, fără să fi fost prea mult superior a reuşit să învingă datorită goalului marcat de Guţă Şerbănescu, în urma unei, combinaţiuni frumoase. Un penalty, bătut de Cornel Stănescu, este scăpat de Sportul Muncitoresc. Dela „Venus” toţi şi-au făcut datoria muncind cu folos, s’a resimţit însă mult lipsa extremei dreapta Ionescu care fiind rănit în matchul cu „Principesa Ileana” nu a putut juca. Dela „Sportul Muncitoresc” toţi au jucat bine cu excepţia extremei stânga. Arbitrajul d-lui Ionescu Ţope, corect, imparţial însă lipsit de autoritate” (9 noiembrie 1929). Câmpina: Venus – Sportul Muncitoresc 3-0. „Unul dintre cele mai importante match-uri de foot-ball asociaţie din campionatul categ. II sub-regionala Ploeşti a avut loc Joi 1 Mai 1930 şi s`a terminat cu victoria Venus-ului. O victorie pe deplin meritată datorită suflului şi dorinţei de a învinge cu care a jucat întreaga echipă în primul mi-temps cu toate că „Venus” a dominat nu a reuşit să înscrie nici un punct din cauza lipsei de shot-euri.
Înaintarea lipsită de serviciile a trei titulari s`a înţeles mai bine în cel de al doilea mi-temps reuşind să înscrie trei puncte prin Creţu, Savu şi Stamate. Cu tot efortul depus de înaintarea muncitorilor de a înscrie cel puţin goalul de onoare a fost imposibil datorită apărărei negrilor care actualmente se găseşte într`o formă excelentă. Dela „Venus” întreaga echipă a jucat mai presus de orice aşteptări. Lucian Rădulescu fără să aibe prea multe mingi de apărat a făcut o partidă bună. Vasilică şi Neicu au scăpat multe situaţii critice şi împreună cu linia de halfi a fost partea cea mai bună a echipei. Focşeneanu după o absenţă destul de îndelungată a reapărut într`o formă excelentă. Horjea bine ca întotdeauna. La înaintare juniorul Creţu a arătat lucruri frumoase. În special goalul marcat a fost cel mai frumos punct al partidei. M. Niculescu şi Stamate deasemenea bine. Cu această victorie Venus îşi consolidează situaţia în campionat. Singurul match de care depinde dacă „Venus” va fi sau nu campionul categ. II este acel cu U.F.P. care după calculele hârtiei şi după rezultatele anterioare va trebui să-l câştige. Echipele au prezentat următoarele formaţiuni: Venus: Lucian Rădulescu; Neicu, Vasilică, Coşereanu, Horjea, Focşeneanu, Stamate, Savu, M. Niculescu, Creţu şi Slutu. Sportul Muncitoresc: Luca, Clondir, Breşca, Boreza II, Stănescu, Gheler I, Goage, Dobre, Scongu, Stănescu şi Gheler II”. Principesa Ileana – Spartacus 1:0.
„Un match în care cu toate că Principesa Ileana a fost superioară nu a putut înscrie decât un singur punct prin Crişan dintr`un hands în careul de pedeapsă. S`a remarcat dela învingători: Bunescu, Caracasian şi Barta, iar dela învinşi: Vlad, Pădure şi Wişeck. Ambele match-uri au fost arbitrate de d-l Ionescu Ţope ajutat de d-nii P. Slama şi Bunescu corect şi imparţial” (10 mai 1930).