Salariul minim pe economie, inclusiv în firmele private, va crește treptat, astfel încât să ajungă la 60% din salariul mediu peste aproape 5 ani, potrivit unei propuneri de lege depuse la Parlament de 7 deputați de la PSD, potrivit Hotnews. Proiectul prevede completarea art. 164 din Codul muncii, astfel: „Raportul dintre salariul de bază minim brut pe țară și salariul mediu brut pe economie va crește în tranșe anuale egale, începând cu data de 1 ianuarie 2021, urmând ca la data de 31 decembrie 2024 salariul de bază minim brut pe țară să reprezinte 60% din salariul mediu brut pe economie”. Conform celor mai recente statistici de la INS, în decembrie 2019 salariul mediu brut era de 5.465 lei pe lună.
În prezent, de la 1 ianuarie 2020, salariul minim brut pe economie este de 2.230 de lei. Astfel, angajatul primește în mână un salariu net de 1.346 lei, iar firma suportă în total un salariu întreg de 2.280 de lei. Parlamentarii PSD care au inițiat propunerea de lege invocă faptul că și Comisia Europeană a demarat discuțiile privind un eventual salariu minim la nivel european. Procentul de 60% din salariul mediu pe fiecare țară UE pentru stabilirea salariului minim aferent este un prag vehiculat la nivel european de către socialiști, după cum a spus și președintele onorific al Consiliului IMM, Ovidiu Nicolescu. Printre semnatarii propunerii de lege se numără și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, care a mai depus la Parlament o inițiativă legislativă de majorare a salariului minim, prin introducerea unor coeficienți de ierarhizare în funcție de nivelul de studii. Printre semnatari se mai numără și deputatul PSD Daniel Suciu, fost ministru al Dezvoltării Regionale. Propunerea de lege are însă un drum lung de parcurs pentru a deveni într-adevăr lege. Textul a fost depus abia la Senat. Trebuie să trecă de comisii, de plen, apoi aceeași procedură trebuie să urmeze și în Camera Deputaților, după care, dacă este aprobată, să fie promulgată de șeful statului și să fie publicată în Monitorul Oficial.