Lucian Avramescu
Aurel Baranga, care și-a ocupat în bibliotecă locul destinat uitaţilor, scria undeva, poate în ”Satirice”, un soi de adagio ironic: ”de când au apărut avioanele, privim la zborul păsărilor cu indulgenţă”. Tot sărind capra îngâmfării peste masă, peste casă, peste căpiţa cu fân a stelelor, mereu mai înalţi ca noi înșine, ne și vedem la un lat de palmă de Dumnezeu și chiar mai sus.
De câteva zile, surghiunit într-un spital, poate cel mai mare din România, dar liniștit ca o cavernă, am timp – intrat aici fără cărţi, fără alimente, doar cu nevasta și doctoriile uzuale – să mă îndop cu televizor. Pe vremurile astea de ciumă, grave, triste, mormântale, televizorul – pe care parţial îl scosesem din viaţa mea – confirmă îngâmfări, plasează în centrul prezidiilor, presupuse acum, fiindcă nu mai sunt la vedere, splendida nulitate.
Nu-i vorba doar de politicieni, cocoţaţi asemeni corbilor pe hoitul coronavirus, proaspăt încă, ci și de culţi în cap. Un critic literar, lăudat de Europa Liberă în vremea ciuruitului de Crăciun cu tot atâtea gloanţe câte pentru un regiment de condamnaţi, e în prim plan nu pentru a vorbi despre Călinescu și Nichita, ci despre coronavirus. Doct, somptuos ca o chiflă, îndoit ca un vierme care roade. În vremurile alea când poza în dizident, era văzut adesea la ușile grangurilor din Comitetul Central și uneori obţinând audienţe la Tovarășa. În chestiuni patriotice, firește. Molima de azi are în ea pesemne un nedeslușit filon de simţire românească, iar criticul se oferă benevol, cu iscusinţa lui care a învins două milenii, să-l disece cioclopedic. El e descoperitorul avionului care privește indulgent păsările care zboară.
De politicieni nu mă ating în vremuri de coronavirus. Acum și aici nu e nevoie de genii, ci de gospodari. Firește că toţi joacă alegerile viitoare, sunt atenţi la slănina care se împarte fără mari sforţări, DNA e și ea în carantină, cum sunt în carantină toate cele ce sunt și mâine vor rânji la soare.
Avioanele, ca pelicanii, își refuză ultimul zbor, lipite de sol ca niște cloști care clocesc ouă de neant. Cine să mai ia în bășcălie păsările? Baranga se întorce și el în bibliotecă, ratând un aforism. Râmân, mai înalţi ca Dumnezeu, cei care – în televizor – au inventat avioanele care nu zboară și leacul ciumei care nu există.
P. S.
Diseară, îmi sosește, graţie nepotului meu Alexandru Tomescu, din India, unica doctorie care cică ar întârzia evoluţia bolii care m-a luat în primire, harpie care omoară, dar lasă mintea întreagă. Din Israel, prietenul meu Avi mi-a transmis opinia unui savant din ţara lui care spune că boala mea ar fi ca a savantului Stephen Hawking care s-a născut cu ea, dar a trăit cincizeci de ani în scaun cu rotile. Ea e atât de rară încât doar un om la o sută de mii o poate face. Eu am trăit o viaţă lungă fără rotile și fără genialităţi. Cineva, flatându-mă, mi-a spus că geniul bunului simţ nu m-a părăsit niciodată. Nu te poţi certa cu lumea în vremuri de ciumă!
