Cel puțin până la finalul lunii martie, în România vor fi interzise manifestările cu mai mult de 1000 de participanți

Violeta Stoica

Un bărbat din județul Prahova, care a părăsit locuința în urmă cu o săptămână deși era izolat la domiciliu din cauza coronavirusului, a fost amendat cu 10.000 de lei de către Direcția de Sănătate Publică Prahova!
El face parte dintre cei cinci prahoveni din Iordăcheanu și Cerașu care au intrat în autoizolare la domiciliu pentru 14 zile după ce s-au întors în țară din Italia, chiar din zona Lombardia, una dintre cele mai afectate de virusul care face tot mai multe victime în întreaga lume.
Deocamdată, acesta este singurul caz al unui prahovean care a primit amendă pentru încălcarea condițiilor de izolare la domiciliu (valoarea amenzii putând fi cuprinsă între 10.000 de lei și 20.000 de lei), însă pe numele altora sunt în lucru dosare penale pentru că și-au părăsit locuințele înainte de încheierea perioadei de izolare, respectiv 14 zile.
Conform reprezentanților DSP Prahova, cel amendat este singurul împotriva căruia vecinii au semnat ca martori procesul-verbal în prezența inspectorilor sanitari, ceea ce a permis sancționarea acestuia cu amenda în cuantum de 10.000 de lei.
Este necesar să fie respectate condițiile de izolare la domiciliu, pentru că, dincolo de amendă, persoanele care le încalcă pot să ajungă în atenția poliției, pentru săvârșirea de infracţiuni contra sănătăţii publice. În Codul Penal, la art. 352 – Zădărnicirea combaterii bolilor, se arată, la alineatul 1, că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Alineatul doi al aceluiași articol prevede că dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.
Autoritățile naționale au anunțat ieri măsuri drastice pentru a încerca restrângerea răspândirii coronavirusului pe teritoriul României.

foto-pagina-3Începând de ieri, 8 martie, au fost interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Măsura este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată, după cum au anunțat ieri oficialii de la Ministerul Sănătății și de la Departamentul pentru Situații de Urgență.
De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.
Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.
Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.
De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.
În aceeași perioadă, cel puțin până la 31 martie, aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.
Pe de altă parte, a fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a ținut să precizeze și că nu se eliberează certificate medicale de “om sănătos” și că pacienții care nu prezintă suspiciuni nu sunt testați pentru infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Până ieri, la nivel național, au fost confirmate 13 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 13 cetățeni care au contactat virusul, patru au fost declarați vindecați și au fost externați.
Starea de sănătate a pacienților internații este bună, potrivit autorităților sanitare, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.

768 de prahoveni – monitorizaţi la domiciliu

Ieri dimineață, în județul Prahova se aflau în autoizolare la domiciliu și sub monitorizarea Direcției de Sănătate Publică 768 de persoane.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată erau ieri 15 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.734 de persoane se aflau în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Se observă o ușoară scădere atât a numărului persoanelor aflate în carantină instituționalizată, cât și a celor aflate și în izolare la domiciliu, ca urmare a împlinirii termenului de 14 zile de la intrarea în aceste proceduri pentru persoanele care au venit în țară începând cu 22 februarie.
Având în vedere situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

În Italia, măsuri extreme

Și guvernul italian a anunțat ieri noi măsuri urgente pentru combaterea și prevenirea infecției cu COVID-19.
Noile prevederi sunt valabile până la 3 aprilie (în lipsa altor termene menționate explicit) și constau în primul rând în stabilirea unei zone cu măsuri restrictive speciale (întregul teritoriu al Regiunii Lombardia, provinciile Modena, Parma, Piacenza, Reggio nell’Emilia și Rimini din regiunea Emilia Romagna; provincia Pesaro e Urbino din Marche; provinciile Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola și Vercelli din Piemonte, respectiv provinciile Padova, Treviso și Veneția din Veneto). Trebuie evitate toate deplasările care nu sunt strict necesare, atât în intrare și ieșire, cât și în interiorul acestei zone. Pe întreg teritoriul Italiei, s-au suspendat activitățile culturale și sociale, precum evenimente, spectacole de teatru sau cinematografice, muzee. S-au suspendat, de asemenea, ceremoniile civile sau religioase. Se recomandă limitarea, pe cât posibil, a deplasărilor persoanelor fizice doar în cazuri strict necesare. Activitățile didactice (școli și universități) sunt suspendate până pe 3 aprilie în zona cu măsuri restrictive speciale și până pe 15 martie în restul teritoriului.