Crește și numărul dosarelor penale pentru nerespectarea condițiilor impuse de starea de urgență
V. Stoica
Ieri, în Prahova se aflau în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală 3.469 de persoane, 381 intrând sub această măsură în doar 24 de ore, iar în carantină instituționalizată se aflau 111 persoane.
Nu numai numărul persoanelor în izolare la domiciliu a crescut, ci și cel al dosarelor penale deschise împotriva persoanelor care au încălcat condițiile impuse de starea de urgență. Până ieri, fuseseră deschise 31 de dosare penale, dintre care 29 pentru zădărnicirea combaterii bolilor, unul pentru falsificarea/ substituirea de alimente sau alte produse, iar unul pentru încălcarea prevederilor legale privind evaziunea fiscală.
În intervalul 23-24 martie, au fost verificate 3.141 de persoane aflate în autoizolare. În urma acestor controale, o persoană care nu a fost găsită la domiciliul unde ar fi trebuit să fie în autoizolare a fost plasată în carantină forțată. Suplimentar, a fost sancționată contravențional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanța Militară 1/2020.
De asemenea, în urma verificărilor din intervalul amintit mai sus, au fost întocmite două dosare de cercetare penală, dintre care unul pentru nerespectarea măsurilor de autoizolare/carantinare, iar altul pentru falsificarea/ substituirea de alimente sau alte produse.
Au fost aplicate și cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.500 de lei. Patru dintre acestea au fost pentru nerespectarea măsurii autoizolării, iar una pentru fapte de natură economică.
Pe teritoriul României, până ieri fuseseră confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași). Tot până ieri la prânz, opt oameni au murit din cauza coronavirusului. 186 de noi cazuri de îmbolnăvire s-au raportat în doar 24 de ore, pacienții nou confirmați având între 4 ani și 85 de ani.