Fundaţia Regală Margareta a României anunţă lansarea Fondului Special pentru Bătrâni, un fond de urgenţă creat pentru a deservi nevoile actuale ale vârstnicilor din România şi gestionarea izolării sociale determinată de coronavirus, potrivit Agerpres.
„Pe fondul crizei determinate de coronavirus, 3,7 milioane de vârstnici din România evită riscul de infectare doar dacă stau acasă. Mulţi dintre ei primesc sprijin moral şi material din partea familiei sau a persoanelor din cercul lor social. Alţii însă sunt nevoiţi să iasă din casă pentru a-şi procura alimente, medicamente şi bunuri de strictă necesitate, iar unii sunt pur şi simplu nedeplasabili, ori suferă depresii în singurătate. În special pentru aceste categorii de oameni, este necesară crearea urgentă a unei reţele de furnizori sociali şi a unor servicii de suport”, se arată într-un comunicat al FRMR transmis, ieri, AGERPRES.
Acest fond este menit să susţină nevoile vârstnicilor din mai multe zone ale ţării.
„Diverse proiecte sociale, ong-uri şi iniţiative care sprijină pe perioada crizei vârstnicii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate vor putea fi susţinute prin Fondul Special pentru Bătrâni. Echipa Fundaţiei Regale Margareta a României coagulează aceste eforturi pentru a răspunde unui număr cât mai mare de oameni în vârstă aflaţi azi în dificultate. Printre nevoile deja identificate în rândul vârstnicilor afectaţi de criza coronavirusului se numără realizarea cumpărăturilor de strictă necesitate, sprijinul emoţional şi consilierea psihologică, produse igienico-sanitare, sprijinul material, diverse servicii la domiciliu”, se mai arată în comunicat.
Fondul Special pentru Bătrâni colectează diverse tipuri de contribuţii de la donatori, companii şi alţi finanţatori care vor să se alăture solidar vârstnicilor singuri. Contribuţiile pot fi realizate prin SMS la 8844 cu textul SINGUR pentru a dona 2 euro lunar, prin sponsorizări în contul RO77BACX0000000129312250 sau donaţii în produse şi servicii de la companii, cât şi prin alte tipuri de finanţări.