Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti s-a transformat în centru pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus SARS – CoV2. Astfel, sunt oprite toate internările, potrivit unor precizări postate pe site-ul spitalului.
În acelaşi timp, dorința de a fi mereu alături de pacienți- după cum se menţionează în cadrul aceloraşi precizări- Spitalul Clinic Colentina, în parteneriat cu Medicentrum și Lite Microsystems, pune la dispoziție un serviciu online GRATUIT de evaluare medicală la distanță, prin intermediul căruia medicii acestrei instituţii medicale vor oferi recomandări de specialitate.
„Puteți adresa întrebări medicale, puteți transmite detalii despre problemele de sănătate cu care vă confruntați și încărca documente medicale. Veți primi, în cel mai scurt timp posibil, răspuns de la unul dintre medicii noștri. ÎNAINTE DE A VĂ PREZENTA LA UN SPITAL, vă invităm să solicitați această evaluare online. Această evaluare este GRATUITĂ. Răspunsul va fi dat în 12-24 de ore, în funcţie de disponibilitatea personalului medical. Această evaluare NU vă oferă un diagnostic, ci este o formă de triaj din partea unui medic de la Spitalul Clinic Colentina, de pe o specialitate medicală selectată de dvs „, mai scrie în mesajul postat pe site-ul Spitalului Clinic Colentina.
ADRESA DE EVALUARE MEDICALĂ LA DISTANȚĂ POATE FI ACCESATĂ AICI.