Activ Prahova Ploieşti – CS Dacia Mioveni 2012, astăzi, ora 18:00

Petre Apostol

În această seară, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Olimpia”, este programat să se dispute duelul pentru prima poziţie din Seria C a Diviziei A la handbal feminin, Activ Prahova Ploieşti primind vizita formaţiei din fruntea ierarhiei – CS Dacia Mioveni 2012. Conform Hotărârii Nr. 2 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a Municipiului Ploieşti, cu privire la măsurilor preventive împotriva răspândirii coronavirusului, meciul se va disputa fără spectatori. Însă, partida va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a clubului sportiv ploieştean.
Meciul dintre Activ Prahova şi Dacia Mioveni contează pentru etapa a doua din al doilea retur al Seriei C, echipa ploieşteană, pregătită de antrenorii Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu, fiind la trei puncte în urma grupării argeşene, antrenată tot de către un ploieştean, Daniel Gheorghe. Astfel, formaţia prahoveană are şansa să preia şefia clasamentului, însă trebuie să învingă la cel puţin cinci goluri diferenţă.
În cele trei partide directe disputate în acest sezon, Dacia Mioveni s-a impus de două ori, pe teren propriu, scor 20-16, şi în Sala „Olimpia”, scor 16-15, însă în ultima confruntare, care a avut loc în Piteşti, la finalul lunii ianuarie, s-a înregistrat o remiză, scor 15-15.
Partida va fi arbitrată de Cristina Năstase (Bucureşti) şi Simona Stancu (Buzău), care au realizat o premieră, săptămâna trecută, fiind primul cuplu feminin de arbitri care a condus un meci din Liga Naţională masculină, chiar în derbiul Dinamo Bucureşti – Steaua Bucureşti.