Crucea Roşie Română lansează campania naţională de strângere de fonduri „România salvează România”, prin care pot fi donaţi doi euro la numărul special de SMS 8827, valabil în toate reţelele de telefonie mobilă din ţară, fără costuri suplimentare, potrivit Agerpres.
Donaţii pot fi făcute şi pe site-ul www.crucearosie.ro sau direct în contul campaniei – RO59BRDE410SV24517324100 (lei), deschis la BRD Agenţia Piaţa Romană. Iuliana Tudor, jurnalist TVR, este ambasadorul oficial al campaniei.
„Este timpul să fim uniţi, este timpul să ne implicăm. Salvarea vine de la noi. România salvează România!”, a declarat Iuliana Tudor, conform unui comunicat de presă al Crucii Roşii Române.
Reprezentanţii organizaţiei solicită donaţii care să susţină acţiunile sale umanitare, pentru ajutorarea tuturor categoriilor afectate de pandemie.
„Este momentul să ne implicăm şi să fim responsabili pentru viitorul acestei ţări. România salvează România”, a transmis Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roşie Română.
Donaţiile colectate vor fi utilizate pentru:
* Dotarea unităţilor sanitare de pe întreg teritoriul României cu aparatură medicală şi materiale de strictă necesitate în tratarea persoanelor infectate COVID-19;
* Materiale de protecţie pentru personalul angajat care asigură permanenţă în cadrul instituţiilor din subordinea MAI, MApN, MS;
* Pachete alimentare şi pachete igienice pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu, în limita resurselor disponibile, şi în strânsă legătură cu autorităţile locale;
* Centrele de carantină din ţară.
Crucea Roşie Română precizează că, încă de la începutul acestei perioade de criză, s-a aflat în colaborare permanentă cu autorităţile naţionale şi locale şi a oferit sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul acestora la pandemia COVID-19.