Florin Tănăsescu
Se întâmpla…
Dar ce importanţă mai au acum întrebări de genul “Ce?”, “Cine?”, “Unde?”, “Când?” şi “Cum?”.
Se întâmpla că nişte gropi se autosăpau, cu măşti pe figură, mormăind “Scapă cine poate!”.
La un moment dat, câteva dintre ele s-au unit. Aşa au luat naştere gropile – bisericuţe. Una dintre ele, cu gropiţe în obraji, mi-a spus răspicat:
– Nu vrei să fii liderul nostru ? Să fii alături de noi, la bine şi la greu, până când viaţa ne va despărţi ? Ne cumpărăm şi mobilă, dar trebuie să ne dai câte un nume.
Sincer, m-am simţit flatat. Am studiat cu râvnă tot ce mişcă-n nemişcat. Am devenit autodidact. Samuel Butler mi-a plăcut cel mai mult. I-am citit şi răscitit cartea “ Şi tu vei fi ţărână”. Remarque – “Soroc de viaţă şi soroc de moarte” – aşa şi-aşa. Am vizionat şi filme. “Moarte vine pe bandă de magnetofon”, ca să fiu în ton cu vremurile.
– Ce vremuri ?, probabil veţi întreba.
– Ce importanţă mai au acum întrebări de genul: “ Ce?”, “Cine ?”, “Unde?”, “Când?” şi “Cum?”.
Sus-numitele gropi s-au transformat din gropi în sine, în gropi pentru sine. Au scos şi un ziar, în care deviza era “ Panicaţi din toate ţările, slujiţi-ne !”.
Şi s-au unit. Mobilierul erau crucile, lesne de înţeles. Dar nu orice fel de cruci. Pe ele scria anapoda: mai întâi data morţii şi-apoi a naşterii. Chiar eu le scrijelisem, îmbinând teoria cu practica.
– Hai că eşti dus cu capul !, veţi zice. Hai că bagi frica-n oameni !, mă veţi mustra. Hai că…
– Staţi că… Am şi o veste bună. Mobilierul era o cruce vie.
– Vie? Există deci o şansă ? Măcar unu la mie ?, veţi îndulci reproşul.
– Fireşte că da. Cunosc una din multele, foarte multele care au jucat la “Loto 6 din 49”. Şi-au câştigat.
Pe una, o cunoscusem foarte bine. Era aceeaşi care se fâţâise pe lângă mine. Mi-a făcut chiar avansuri. Şi, recunosc, am cedat. Era amanta mea.
– Cum de-ai pus botul ?, vă mănâncă sub limbă să mă întrebaţi.
– Ca orice prost. Ca în povestea cu Drobul de sare. Ca un nespălat. Ca un pierde – vară. Ca unul care seamănă panică în ţară.
– Şi cum te-ai deşteptat ? Şi când? Şi cum?
Iar eu vă voi spune:
– Ei, acum da, acum îşi au rost întrebările “Ce?”, “ Cine?”, “Unde”?, “Când?” şi “Cum?”. Simplu. I-am dat gagicii – groapă jos masca de pe faţă.
Plângea ca proasta, vezi Doamne!, şi-mi zicea că nu poate trăi fără mine.
– Şi ? (Ah, cât aşteptam întrebarea asta de la voi!).
– Şi a mierlit-o.
– Ai mai citit ceva după aia?
– Am studiat cu râvnă, ah, Filosofia/ Din scoarţă-n scoarţă Dreptul, Medicina”.
Din fericire, şi Teologia. La “Răsărit de Eden”, apoi, m-am dus…
Finis Încornorat opus !
