F.T.

Ofiţeri specialişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat, joi, o acţiune – fulger pe raza județului, pentru verificarea agenților economici care desfăşoară activităţi de comerț, ocazie cu care au fost controlate şase societăţi comerciale.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, “ în urma controalelor, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 43.500 de lei, fiind, de asemenea, confiscate articole vestimentare în valoare de 400 de lei, ţigări şi alcool (în valoare de 1383 lei), precum şi suma de 1080 de lei.
De asemenea, s-a costatat faptul că un agent economic a oferit spre vânzare articole vestimentare purtând însemnele și denumirea unei mărci cunoscute, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute. Poliţiştii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.