Petre Apostol
În această perioadă, în care toate competițiile sportive sunt oprite din cauza noului virus răspândit în întreaga lume, se pune accentul tot mai mult pe mediul online. Este cazul și Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), care a anunțat înființarea Comisiei Naționale de Digital Motorsport, cu scopul de a lansa, în cel mai scurt timp, campionate naționale pe discipline în mediul online.
Toți sportivii care vor avea cel puțin o licență FRAS achitată în 2020 vor fi eligibili să participe în orice campionat online. Pentru cei nelicențiați FRAS, aceștia vor urma un proces de licențiere, care va fi mult mai simplu față de cel al sportivilor, și vor achita o taxă de înscriere.
Pentru automobilismul sportiv, această inițiativă, de a organiza competiții online, este una deja utilizată în câteva evenimente majore la nivel mondial. Spre exemplu, Campionatul Mondial de Anduranță, care permite câștigătorilor din mediul virtual participarea în competițiile din realitate, sau Formula E- întrecere de monoposturi electrice, care devine din ce în ce mai populară, mai ales pentru constructorii care vor să-ți testeze tehnologiile bazate pe propulsia electrică a mașinilor. De asemenea, și Campionatul Mondial de Raliuri a dezvoltat o competiție online, care se află deja în sezonul al cincilea – eSports WRC, prin care persoane din întreaga lume se pot întrece în mediul virtual, iar finala este programată în fața unei audiențe și este chiar televizată.