N.D.
Încă din data de 2 martie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Prahova (APIA) Prahova a demarat campania ce vizează depunerea cererilor unice de Plată pentru anul 2020. Aceste documente se pot înregistra la Centrul Judeţean APIA Prahova sau centrele locale din județ, până la data de 15 mai 2020, datele de contact fiind următoarele: Centrul jJdețean Prahova -Bulevardul Independenței nr. 12, telefoane 0244/ 514.518/ 0244/ 514.760, email: apia.prahova@apia.org.ro; Centrul local Ploiești – Str. Anton Pann nr. 7, telefon 0244/ 510.111, email: ploiesti.prahova@apia.org.ro; Centrul local Vălenii de Munte-Str. Nicolae Iorga nr. 158-160, telefon 0244/ 282.427, email: valeni.prahova@apia.org.ro; Centrul local Urlați- Str. 1 Mai, nr. 116, telefon 0244/ 271.602, email: urlati.prahova@apia.org.ro; Centrul local Mizil- Str. Mihai Bravu, nr. 85, telefon 0244/ 250.202, email: colceag.prahova@apia.org.ro; Centrul local Câmpina- Bd. Carol I, nr. 40-42, telefon 0244. 372.354, email: campina.prahova@apia.org.ro. Potrivit APIA Prahova, fermierii vor trebui să depună o singură cerere unică de plată, chiar dacă utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. “Pentru campania din anul 2020, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: https://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se fac în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic, același principiu aplicându-se și pentru fermierii crescători de animale care vor completa cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic. Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească, în acelaşi timp, condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererilor în Campania 2020, fermierii sunt rugaţi să se prezinte la data și ora la care sunt programați, conform invitaţiei primite”, a anunţat APIA Prahova.
De precizat că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic, măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice , ajutoarele naţionale tranzitorii care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii, responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea acestora aparţinând fermierului şi/sau autorităţii care le-a emis/atestat, după caz.