N. D.
După ce, începând de marţi – în contextul măsurilor stabilite pentru reducerea riscului îmbolnăvirilor cu coronavirus – pe perioadă nelimitată, au fost sistate vizitele aparţinătorilor la pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, o altă instituţie sanitară din Prahova a anunţat o măsură similară. Astfel, începând de ieri, conducerea Spitalului Municipal Câmpina, prin managerul acestuia, dr. Călin Tiu, a decis interzicerea accesului vizitatorilor în această unitate medicală.
În cazurile justificate medical, accesul vizitatorilor în acest spital va fi permis numai în baza unui talon special, eliberat de medicul curant al pacientului.