Nicoleta Dumitrescu
„Vă rog să nu mă votaţi! Să nu mă votaţi fiindcă nu merit să intru în Parlament, pentru că eu n-am făcut nimic pentru voi şi nici n-am să pot să fac. De ce să mint şi să vă înşel buna voastră credinţă?”, este un fragment, din filmul „Titanic vals”, dintr-un celebru discurs al lui Spiridon Necşulescu, în inegalabila interpretare a actorului Grigore Vasiliu Birlic. Într-o variantă ceva mai romanţată, politicienii de astăzi vor o reeditare a acestei pelicule, reinterpretarea având, chipurile, un scop mai mult decât nobil: (re)întoarcerea la popor! Mai exact, ca să se pună în aplicare planurile gândite în tandem de liberali şi preşedintele statului, scenariul este ca, în două rânduri succesive, fostul şi actualul premier desemnat, Ludovic Orban, să se roage de parlamentari, mai ales din propriul partid, să nu-l voteze ca să ajungă, din nou, la Palatul Victoria, repetiţie care ar alimenta scenariul declanşării alegerilor parlamentare anticipate.
Adevărul este că, aşa cum sunt atât de valabile celebrele schiţe ale lui Caragiale, la fel de valabil este, în contextul politic şi social actual din România, şi filmul „Titanic Vals”! Şi acum sunt consoarte cu dorinţe de parvenire, soacre cicălitoare, odrasle mai mult decât răsfăţate, cu pretenţii exagerate, maşină la scară şi lefuri pentru care să nu dea în brânci la birou! Dar, mai mult decât toate acestea, există demagogie, corupţie, ipocrizie. Şi toate sunt ridicate la rang de mare artă chiar de politicienii–actori. O dată la patru ani, în faţa electoratului, spun că nu vor nimic pentru ei, că vor totul pentru ţară, pentru poporul ei. Ba, ca şi când ar avea acasă grămezi de aur şi saci fără fund plini cu bani, anunţă liste de promisiuni ce par nesfârşite, proiectele de înfrumuseţare şi dezvoltare ale localităţii şi ale ţării mergând, deseori, până la cele mai mici detalii, respectiv firul de iarbă ori panseluţele din aranjamentele florale din parcuri.
Teoretic, politicienii ştiu că promisiunile lor sunt în van, dovadă fiind chiar zecile de tronsoane de autostradă rămase doar la faza de simple desene pe hârtie. Însă, acest lucru nu-i împiedică, de la an la an, să reînvie, verbal, mai ales proiectele moarte din faşă, doar-doar să nu fie acuzaţi mai ales de …amnezie. Iar când văd că pasenţa nu le iese, în loc să-şi pună cenuşă în cap, îşi acoperă neputinţa cu scandal, contre şi acuze, în speranţa declanşării războiului din care tot ei să aibă, într-un final, de câştigat.
Este şi cazul vremurilor de astăzi în care, parcă, lucrurile sunt dirijate astfel încât doar unii ar fi îndreptăţiţi să trăiască bine, iar ceilalţi nu, dovadă că, ani la rândul, numai anumite persoane păreau a merita să ocupe, mereu, funcţii importante, graţie susţinerii politice. Iar anul acesta pare că istoria se repetă, în contextul în care, în goana obţinerii de „funcţii călduţe”, nume mai mult sau mai puţin cunoscute încep să fie aduse în faţa poporului în speranţa strîngerii de cât mai multe voturi. În fapt, este vorba despre un altfel de „Titanic vals”, în care unii spun : Vă rog să mă votaţi!, iar alţii – Să nu mă votaţi!, miza fiind aceeaşi: interesul!
