V. Stoica
Anul trecut, Spitalul Județean de Urgență Ploiești s-a “înzestrat” cu echipamente medicale ultraperformante, datorită fondurilor alocate de Ministerul Sănătății și de Consiliul Județean Prahova. După finalizarea procedurilor de achiziție derulate de unitatea medicală, aparatură de milioane de lei a intrat în majoritatea secțiilor celui mai mare spital din Prahova. Secția Chirurgie II este una dintre acestea, în urma furnizării celor două linii ultramoderne de laparoscopie Storz 3D și de o calitate a imaginii foarte ridicată, de nivel 4 K.
Astfel, potrivit reprezentanților unității medicale aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova, aceste echipamente aduc Spitalul Județean de Urgență Ploiești între primele unități spitalicești din țară care pot efectua toată gama de intervenții chirurgicale minim invazive toraco-abdominalo-pelvine atât pentru afecțiuni acute cât și cronice, laparoscopia 3D permițând vizualizarea foarte clară a unor structuri anatomice fine (vase, nervi), putându-se executa suturi fine, disecții ganglionare în profunzime, operații complexe cu histeroctomie radicală, chirurgie colo-rectală, oncologică și reconstrucțiile abdomino-pelvine.
Medicul Carmen Ionică, șef Secție Chirurgie II în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, precizează: „Chirurgia laparoscopică a revoluționat medicina, intervențiile minim invazive laparoscopice devenind tratamentul standard pentru majoritatea afecțiunilor. Succesul laparoscopiei rezultă din faptul că medicul poate rezolva leziunile intraabdominale sau intratoracice prin câteva mici incizii de 5-10 mm, în locul clasicelor incizii mari, soldate cu cicatrici inestetice și o serie de complicații precoce sau tardive. Chirurgia laparoscopică este minim invazivă, puțin traumatică și necesită un număr mai mic de zile de spitalizare, recuperarea fiind mult mai ușoară pentru pacienți”.
Trecerea de la laparoscopie clasică 2D la cea tridimensională 3D a lărgit și mai mult profunzimea câmpului operator, claritatea și calitatea imaginilor fiind superioară (rezoluție 4K), contribuind astfel la un nou salt „aducând chirurgul în mijlocul problemei, față în față cu leziunea”, spun specialiștii.
Echipamentele dedicate operațiilor laparoscopice vor contribui la asigurarea unor servicii medicale de nivel înalt pentru pacienții – atât din județul Prahova, cât și din județele limitrofe – care au nevoie de intervenții chirurgicale.