Luni este ultima zi în care cluburile din eşalonul secund mai pot opera transferuri în cadrul perioadei de iarnă care a fost stabilită prin decizia Comitetului Executiv din data de 4 iunie 2018.
Data de 17 februarie este ziua la finalul căreia se va închide perioada de transferuri de iarnă din România la nivelul competiţiilor de seniori şi juniori organizate de Federaţia Română de Fotbal.
Petrolul Ploieşti i-a legitimat deja pe Roige (GIF Sundvall), Pierce (AFC Botoşani), Niţescu (Petrosport), Vajushi (Teuta Durres), plus Andrei Răuță și Ekollo, aceștia doi din urmă Rautaanunțați oficial drept ”semnați” joi, cu o zi înaintea plecării echipei din Turcia.
Andrei Răuță a devenit, oficial, jucătorul clubului după ce a semnat un angajament valabil pentru un sezon și jumătate cu formația „galben-albastră”.
În vârstă de 24 ani (1.89 metri), fundașul central născut la Roman vine de la Academica Clinceni, acolo unde, în sezonul de toamnă, a bifat 14 meciuri în Liga 1. Anterior, Răuță fusese legitimate la EA Guingamp B, Astra Giurgiu, Bucovina Pojorâta și CS Balotești.
Și mijlocașul camerunez Serge Yban Malolo Ekollo va juca, până la finalul actualei stagiuni, pentru FC Petrolul Ploiești, el fiind împrumutat de la prim-divizionara Astra. Născut pe 20 august 1998, la Yaounde, Ekollo a evoluat, ultima dată, la Dunărea Călărași, bifând 16 prezențe și trei goluri marcate în ediția în curs a Ligii 2.