• Pe de altă parte, într-un singur semestru, elevii prahoveni au acumulat peste 1,2 milioane de absenţe
Violeta Stoica
Județul Prahova are una dintre cele mai ample structuri de unități de învățământ preuniversitar din țară, în localitățile județului funcționând 211 unităţi cu personalitate juridică, din care 25 de grădiniţe, 126 de şcoli gimnaziale, 41 colegii şi licee, 6 şcoli speciale, Palatul Copiilor şi cinci cluburi ale copiilor, un club sportiv, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Centrul Judeţean de Excelenţă şi Casa Corpului Didactic. Deși mai puține decât în anii trecuți, în Prahova sunt și 25 de unități de învățământ particulare, majoritatea în învățământul preșcolar.
Peste 78.000 de elevi studiază în școlile prahovene, însă șase dintre aceștia sunt mai… speciali!
Șase copii proveniți din state europene sau asiatice învață limba română, în cadrul unui centru de inițiere în limba română desfășurat la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din municipiul Ploieşti. Doi copii de cetățenie engleză, unul din Vietnam și trei din Spania studiază împreună cu profesorii ploieșteni pentru a se putea descurca în limba lui Eminescu, în eventualitatea continuării cursurilor în țara noastră.
Horia Toma, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Prahova, a declarat că au posibilitatea să urmeze aceste cursuri de inițiere în limba română, la cerere, copiii cetățenilor străini care se stabilesc în România, însă există și situații în care copiii familiilor de români plecați de multă vreme în afara țării nu cunosc limba maternă. “De obicei este vorba despre copii cu mame românce care au învățat în alte state europene sau din alte zone ale lumii, copii care vin alături de părinți în România și care, pentru a-și continua studiile aici trebuie să cunoască limba română”, a precizat prof. Horia Toma.
Acesta este unul dintre programele derulate în instituțiile de învățământ prahovean care facilitează accesul la educație al copiilor și al adulților, însă – la polul opus – se află situația elevilor înscriși în unitățile școlare din județul Prahova, înscriși în învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional la zi.
Conform raportului întocmit de către Inspectoratul Școlar Județean Prahova pentru primul semestru al anului 2019-2020, în perioada de referință elevii chiulangii au acumulat în total peste 1,2 milioane de absențe, din care doar 789.214 au fost absențe motivate. De fapt, numărul mare al absențelor de la școală a fost și una dintre principalele cauze ale scăderii notei la purtare, 1232 de elevi prahoveni fiind astfel sancționați din cauza faptului că au chiulit de la orele de curs!
Dintre cei 78.029 de elevi înscriși în ciclul primar, în cel gimnazial, liceal și profesional învățământ de zi în școlile prahovene, 1.942 de copii au rămas cu situația neîncheiată.
Pe de altă parte, din diferite motive, 75 de elevi prahoveni au reușit “performanța” de a fi exmatriculați, 11 – eliminați, iar alți 543 au fost puși pe lista neagră din cauza abaterilor disciplinare.