În activitățile extractive creșterea a fost de peste 50% în anul trecut, iar în silvicultură salariile au scăzut cu 20%
Lucrătorii din activitățile extractive, cei din construcții și cei din domeniul fabricării altor produse din minerale nemetalice (aici intrând fabricarea sticlei, a materialelelor de constructii din argilă, ceramică, porțelan, beton, ciment si ipsos) au fost marii câștigători ai creșterilor salariale din 2019.
Potrivit unui comunicat transmis de Institutul Național de Statistică şi preluat de Hotnews, salariaților din activitățile extractive li s-au mărit salariile cu peste 50% anul trecut, acestea ajungând la puțin peste 3400 de lei. La polul opus, în silvicultură salariul mediu net a scăzut cu aproape 20%.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3340 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 161 lei (+5,1%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în IT&C (7689 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1853 lei).
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,0%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial net faţă de luna decembrie 2018.
Cei din administrația publică au luat cu 12,6% mai mult în decembrie 2019 față de decembrie 2018 (sub media creșterilor salariale de 13%), iar cei din sănătate au luat cu 5,5% mai mult, în vreme ce în învățământ salariile medii au crescut cu circa 14%.