Petre Apostol
La Arena Stade Couvert de Liévin, în Franţa, are loc, în acest final de săptămână, Campionatul European de Badminton U15, la care, în premieră, Clubul Sportiv Comuna Berceni are reprezentanţi în delegaţia României.
Astfel, sportivii prahoveni componenţi ai lotului naţional sunt Luca Pandele şi Denisa Muscalu, în vreme ce antrenorul Adrian Basarabeanu se află în stafful tehnic al echipei tricolore.
Luca Pandele este înscris la probele de simplu şi de dublu mixt, alături de Denisa Muscalu, cea care mai concurează la dublu feminin, împreună cu Andra Stoica.
Lotul naţional al României prezent la Campionatul European este următorul: Luca Pandele, Raluca Naghi, Matei Puiu, Andra Stoica, Laura Constantin, Denisa Muscalu șii Filip Preda; staff tehnic: Florentina Constantinescu, Adrian Basarabeanu (antrenori) și Ștefan Baubeg (team manager).