Printr-o informare, ANAF a adus la cunoştinţa contribuabililor, persoane juridice, că în Monitorul Oficial a fost publicat un ordin ce include principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale existente la data de 31 decembrie 2019, precum şi de raportările contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și reglementarea unor aspecte contabile. Astfel, termenele de depunere sunt: 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru depunerea declarației de inactivitate de către entitățile care nu au desfășurat activitate de la constituire până la sfârșitul exercițiului financiar de raportare; 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic pentru depunerea raportărilor contabile de către persoanele juridice aflate în lichidare; 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru depunerea situațiilor financiare de către asociații, fundații, subunități cu sediul în străinătate etc.; 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru depunerea situațiilor financiare de către societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare. Situațiile financiare/raportările anuale se întocmesc cu ajutorul programelor de asistență existente pe site-ul ANAF și se depun în format hârtie și în format electronic la unitățile ANAF sau la oficiile poștale, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, sau numai în formă electronic pe portalul www.e-guvernare.ro, semnate cu certificat digital calificat. Pentru evitarea neconcordanțelor, contribuabilii au fost rugați să aibă în vedere verificarea coerenței și corectitudinii datelor și corelarea informațiilor reflectate în declarațiile de impozite și taxe cu informațiile/datele/impozitele înscrise în situațiile financiare/raportările anuale. Prezentarea informațiilor în situațiile financiare anuale va trebui efectuată cu respectarea prevederilor reglementărilor contabile aplicabile, respectiv reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate.