Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,6% în luna ianuarie a acestui an, de la 4% în luna decembrie a anului trecut, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, serviciile cu 4,01%, iar mărfurile nealimentare cu 2,68%, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi preluate de Agerpres.
Preţurile de consum în luna ianuarie 2020 comparativ cu luna decembrie 2019 au crescut cu 0,4%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2019 – ianuarie 2020) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2018 – ianuarie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,8%.
Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru 2020 la 3%, de la 3,1%, cât era estimarea anterioară, a anunţat, marţi, guvernatorul BNR Mugur Isărescu.