Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul este unul dintre sfinţii care s-au nevoit în Egipt. Născut în anul 360, Isidor era rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi cu Sfântul Chiril al Alexandriei.
Viaţa monahicească a îmbrăcat-o încă de tânăr în muntele Pelusion, în vremea împăratului Teodosie cel Mic.
Toţi istoricii vremii mărturisesc cu putere despre viaţa sfântă şi înţelepciunea cu care a fost dăruit Sfântul Isidor. De la el de altfel ne-au rămas multe cuvinte folositoare, îndeosebi sub forma scrisorilor sale.
Pe Paladie, episcopul Elinopoliei, îl învaţă să se ferească de vorbă cu partea femeiască, pentru că acesta se laudă că nu primeşte nicio vătămare atunci când vorbeşte cu femeile: „De vorbele femeieşti fugi pe cât poţi, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoţiei, mai sfinţi şi mai curaţi se cade să fie decât acei care s-au dus în munţi şi în pustie. Pentru că aceştia au grijă de sine şi de popor, iar acei care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Toţi să se încredinţeze de acestea, că şi pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că de fapt ce este mai tare decât piatra şi ce este mai moale decât apa şi, mai ales, decât picăturile de apă? Deci, dacă firea se micşorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită şi răsturnată voia omenească, acea care uşor este mişcată?”
Poate una dintre cele mai celebre ziceri ale sale o găsim în Patericul egiptean: “Viaţa fără cuvânt e mai bună decât cuvântul fără viaţă. Căci ea şi tăcând e folositoare; cuvântul şi strigând supără. Dacă se întâlnesc cuvântul şi viaţa, desăvârşesc un simbol al întregii filosofii.
Acest sfânt mai învaţă că omul cel îmbunătaţit se cade să nu se mândrească pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite să le socotească pentru sieşi.
„De este în cineva gând smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gândul smerit, apoi şi faptele bune cele luminoase se întunecă şi cele mari se micşorează. Drept aceea, de voieşte cineva să-si arate faptele sale bune, să nu le socoteasca mari, căci atunci mari se vor afla”.
Sfântul cuvios Isidor Pelusiotul a trecut la Domnul între anii 435 şi 440, admirat de toţi şi cinstit ca sfânt încă din timpul vieţii.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNumerele extrase la Loto
Articolul următorEvenimente