Rodica Paraschiv
Deputat PSD Prahova

Un guvern de impostori. Astfel poate fi caracterizată echipa liberală cu care revine Ludovic Orban astăzi în fața Parlamentului României, pentru care solicită – în premieră în România – un vot împotriva învestirii propriului guvern.
Este o mascaradă în care PNL dorește să implice o țară întreagă, jucând cu orice preț cartea organizării alegerilor parlamentare anticipate. Sunt nenumărate motivele pentru care luni după-amiază nu voi participa la ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului României, așa cum nu vor participa, de altfel, nici ceilalți colegi ai mei din Partidul Social Democrat, precum și din alte formațiuni politice parlamentare.
În primul rând, se poate spune din start că echipa guvernamentală propusă de Ludovic Orban este ilegală, pentru că nu au fost înlocuiți miniștrii propuși care au primit aviz negativ în cadrul comisiilor parlamentare care i-au audiat.
O spune chiar Curtea Constituțională, care a stabilit prin Decizia 356/ 2007 că „în cazul avizelor de respingere, candidatul pentru funcția de prim-ministru propune un alt candidat pentru funcția de ministru”, astfel că Orban trebuia să vină cu alte propuneri pentru majoritatea membrilor cabinetului, care cuprinde exact aceleași nume existente și în prima formulă a Guvernului Orban-Iohannis!
Pe de altă parte, însă, tot astăzi, așteptăm ca aceeași Curte Constituțională să se pronunțe în privința desemnării lui Ludovic Orban, de către Klaus Iohannis, pentru a doua oară pentru a forma un nou/același guvern, în condițiile în care Parlamentul României a dat un vot clar la moțiunea de cenzură împotriva acestui Executiv de impostori!
Partidul Social Democrat a venit cu o propunere alternativă cu care s-a prezentat în fața președintelui Klaus Iohannis. Nu am dat jos Guvernul Orban pentru ca același Guvern Orban să continue bătaia de joc la adresa românilor.
Președintele Klaus Iohannis nu poate să acuze Partidul Social Democrat pentru actuala criză politică, după ce a refuzat soluția propusă de PSD pentru formarea unui nou guvern!
Singurii responsabili sunt liberalii, care se joacă de-a guvernarea și care cred că românii nu au înțeles farsa pe care aceștia o pregătesc pentru a-și menține puterea, înaintea luării unor măsuri nepopulare!
PNL se ascunde după anticipate. PNL a pregătit “pas cu pas” înșelătoria numită alegeri parlamentare înainte de termen. Pe care speră să o pună în practică.
Noi, social-democrații, alături de partenerii noștri politici, vom împiedica o continuare a politicilor dezastruoase economico-financiare și sociale promovate de liberali.
Nu vom fi prezenți la mascarada liberalilor de a vota contra propriului guvern! Nu vom contribui la punerea în scenă a unei asemenea ipocrizii!