Giorgiana Radu
…Pe holul îngust, cu pereţi albi, o bătrână, într-un scaun cu rotile, prinde cu palmele, din aproape în aproape, de jos în sus, și de sus în jos, un băţ gros, cam de un metru lungime. Reia exerciţiul de mai multe ori, ca pe un ritual ce trebuie respectat conștiincios. Constată că mâinile ei n-au murit cu totul și se încăpăţânează să nu le abandoneze. Din capătul holului apare un bărbat îmbrăcat în alb, cu care schimbă câteva cuvinte. Mulţumirea de sine i se citește pe chip și își continuă „antrenamentul”.
Sprijinindu-se de bara metalică atașată pe unul dintre pereţi pășește atent, înainte și înapoi. Se bucură de victoria fiecărui pas, nelăsând nicio clipă să se întrevadă vreo grimasă a efortului depus. Ba chiar insistă să nu se oprească, doar că bărbatul care a supravegheat-o permanent îi spune că nu e în avantajul ei, și poate strica tot ce a construit până acum.
Această femeie, care cândva a zburdat, așa cum facem toţi, până la un moment dat, lupta astăzi natural, cu dorinţă, cu speranţa recuperării, fără a lăsa la vedere zbuciumul interior iscat de infirmitate.
Lecţia războiului cu sine se învaţă pe viu, prin exerciţiul dictat de Providenţă. Toate, bune și rele, de acolo ni se trag.
Se zice că nimic nu-i întâmplător, dar cum să crezi că apocalipsa pe care o trăiești poate avea ceva pozitiv în ea? Aceasta e o dezlegare pe care nu vreau să o am. Vreau doar… să dezleg fiara!
Ia-ţi gândurile în spinare. Cară-le departe, cât poţi de departe. Aruncă-le în neant, dacă poţi. Nu le lăsa să te ademenească. În prinsoare dacă le cazi, greu mai găsești o cale de scăpare.
De azi, semaforul gândurilor s-a oprit la roșu. Învelește-te cu speranţă. A venit timpul să ieși din zona de confort, să-ţi faci bagajele curajului. Timpul petrecut la umbra siguranţei s-a isprăvit. Ai trăit destul în bula protectoare. Acum trebuie să fii, să simţi fiorul aspru al vieţii.
Ce credeai? Că viaţa e compusă numai din bucurii? Chiar dacă sună a clișeu, viaţa e toată o luptă. Pentru evoluţie, pentru supravieţuire, pentru mai bine, în general.
Dar pentru a face faţă războaielor inerente ale vieţii, trebuie să-l câștigi mai întâi pe cel cu tine însuţi. Să dobori partea din tine care se teme, care n-are curaj, latura neputincioasă. Lasă frâu liber gladiatorului. În orice fiinţă stă pitit un animal de pradă, oricât de firav s-ar arăta sufletește. Eliberează fiara și las-o să sfârtece cu nesaţ din neînţelesurile existenţei.
Și, chiar dacă lupta pare zadarnică, nu deznădăjdui. Nu te lamenta cu obișnuita expresie ,„mai rău nu se poate”. Ba da, oricât de cumplită ni s-ar părea o atare situaţie, pentru „mai rău” este loc destul și, parcă, nelimitat.
