Unul dintre candidați scrie negru pe alb: „Î-MI ofer soluțiile și competențele manageriale”!
Nicoleta Dumitrescu
Funcția de rector al Universității ”Petrol-Gaze” din Ploiești pentru următorii patru ani a suscitat un mare interes, având în vedere că șase candidați își doresc să ajungă la conducerea instituției de învățământ superior din Prahova cu profil unic atât la nivel național, cât și în lume. Potrivit procesului de stabilire și de alegere a structurilor și funcțiilor de conducere la nivelul UPG Ploiești, primul tur pentru alegerea rectorului va avea loc peste puţine zile, respectiv pe 20 februarie, iar cel de-al doilea- desfăşurat între primii doi candidați clasați – pe 24 februarie. Astfel, în cursa pentru funcția de rector s-au înscris următoarele cadre didactice universitare, în ordinea anunțată de către universitatea ploieșteană: prof.univ.dr.ing.ec. Buzoianu Daniela Angela – cadru didactic la Facultatea Științe Economice;conf.univ.dr.ing.Ciobanu Petru – cadru didactic (conferențiar) la Departamentul Foraj-Extracție-Transport; prof.univ.dr.ing.Ciuparu Dragoș – director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al UPG Ploiești, în prezent fiind suspendat din această funcție pentru exercitarea, începând cu anul 2020, a mandatului de secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării; prof.univ.habil(n.n.- doctor abilitat) dr.ing.Dinu Florinel- cadru didactic la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor; prof.univ.dr. Dobrinescu Anca Mihaela- prorector programe de studii și managementul calității; prof.univ.dr.ing. Dușmănescu Dorel Mihail -cadru didactic la Departamentul Cibernetică, Informatică Economică, Finanțe și Contabilitate. Pentru acceptarea dosarului de înscriere în competiția pentru câștigarea celei mai importante funcții din conducerea universității, candidații au avut obligaţia să îndeplinească anumite criterii, inclusiv să se regăsească printre personalitățile academice de prestigiu și să aibă calități morale și etice deosebite. De asemenea, obligatorie, pe lângă CV și lista cu lucrări publicate, a fost și prezentarea unui plan managerial. Cum fiecare are posibilitatea, până în ziua votului, să-şi prezinte programul managerial în cadrul unor întâlniri atât cu cadrele didactice, cât şi cu studenţii, candidații s-au întrecut în a prezenta, pe hârtie, proiectele și soluțiile proprii, astfel încât UPG Ploiești să devină cât mai atractivă pentru cei care vor dori să studieze aici. De asemenea, în speranța de a convinge că merită să fie votați, unii dintre competitori au apelat, pentru a capta și mai mult atenția, fie la un slogan, fie la un motto. Însă cel puţin pentru un candidat ar putea deveni un… dezavantaj un asemenea mesaj, nu atât din cauza conţinutului, ci mai degrabă a modului în care a fost scris, până şi graba şi neatenţia cu care, probabil, a fost redactat neputând justifica greșeala gramaticală – mai mult decât flagrantă- cu atât mai mult cu cât aceasta îi aparţine unui cadru didactic universitar, printre altele și îndrumător de proiecte de licență și de disertație! Este cazul motto-ului (ofertă) a candidatului conf. dr. ec. ing. Petru Ciobanu, prin intermediul căruia acesta declară- cităm- fără ezitare : „…sunt gata pentru a î-mi oferi competențele manageriale” !
Potrivit referendumului organizat în vara anului 2019, desemnarea rectorului UPG Ploieşti pentru mandatul 2020-2024 se va face pe baza votului universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. Conform calendarului stabilit pentru alegerea noii conduceri a universităţii ploieştene, candidaturile pentru funcţia de rector sunt anunțate public atât la avizier, cât şi pe site-ul universităţii, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de alegerea rectorului, însoţite de Curriculum – Vitae, lista de lucrări şi de programul managerial, candidaţii având posibilitatea să-şi prezinte programul managerial în cadrul unor întâlniri cu cadre didactice şi cu studenţi, alegerile pentru ocuparea funcţiei de rector urmând să fie organizate de către Biroul electoral al universităţii. Mai exact, depunerea candidaturilor pentru această funcție s-a putut face în ultima săptămână a lunii trecute, conform regulilor stabilite pentru competitori fiind impuse și anumite criterii, inclusiv să se regăsească pe lista personalităţilor academice de prestigiu, să aibă calităţi morale şi etice deosebite, realizări remarcabile pe linie didactică, educativă, ştiinţifică, publicistică, socială, culturală şi managerială. Alegerile pentru desemnarea celei mai importante funcții de conducere în UPG Ploiești se vor desfăşura conform graficului aprobat de Senatul universitar, respectiv pe data de 20 februarie – primul tur, iar pe 24 februarie al doilea tur, la acest vot urmând să participe toate cadrele didactice şi de cercetare titulare din universitate şi reprezentanţii studenţilor aleşi în noile consilii de facultate, respectiv în Senatul universităţii. În primul tur, se declară ales în funcţia de rector candidatul care va obţine un număr de voturi cel puţin egal cu 50% plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale ale universității, iar dacă niciun candidat nu va obţine numărul de voturi necesar se va organiza un al doilea scrutin la două zile lucrătoare după primul, la care vor participa primii doi candidați clasați în turul 1, în ordinea descrescătoare a voturilor obținute. Se va declara ales candidatul care va obține cel mai mare număr de voturi, rezultatul urmând să fie înaintat către Ministerul Educației, în vederea confirmării şi a emiterii ordinului de ministru. Trebuie menționat însă faptul că, până în ziua votului, cei șase candidați trebuie să-și convingă atât colegii – potrivit unor date valabile la nivelul anului 2018, în universitatea ploieșteană îşi desfăşurau activitatea un număr de 285 de cadre didactice, dintre care 257 titulare în universitate şi 28 asociate- cât și studenții, mai ales cei cu drept de vot. Însă, întrucât în 2019, la deschiderea noului an universitar, s-a consemnat şi o nedorită premieră, înregistrându-se cel mai mic număr de studenţi din ultimii 30 de ani – pe 1 octombrie 2019 au început cursurile 5.400 de studenţi români şi 176 de străini, proveniţi din 25 de ţări, în condiţiile în care în anul universitar 2012-2013 erau aproape 15.000 de studenţi – candidații la funcția de rector insistă, în expunerea planurilor lor manageriale, pe proiecte care să aibă ca efect final atragerea la studii a câtor mai mulți tineri din țară și străinătate. Astfel, printre propuneri se regăsesc, printre altele : dezvoltarea unor programe de studii de licență noi, cât și a celor de masterat interdisciplinare (Buzoianu Daniela); adaptarea permanentă a ofertei educaționale la piața forței de muncă (Dinu Florinel); UPG să devină o universitate modernă, dinamică, adaptabilă în context național și global (Dobrinescu Anca) etc. Însă,parcurgând cu privirea unele dintre planurile manageriale ale candidaților la funcția de rector, reiese cu uşurinţă şi de ce planează asupra învățământului – inclusiv cel universitar – anumite semne de întrebare, nu puțini fiind aceia care declară că astăzi nu se mai face școală așa cum se făcea odată! Iar asta se vede, în cazul de față, mai ales din modul în care au reușit sau, mai degrabă, nu au reușit unii dintre cei care aspiră la funcția de rector al UPG să convingă pornind chiar de la redactarea propriilor planuri manageriale, din care rezultă o foarte mare superficialitate. Astfel, dacă unul dintre candidați – Ciuparu Dragoș – susține că oferta sa managerială este construită în baza celei prezentate și în 2012 – la alegerea rectorului UPG din acea perioadă- pe motiv că multe dintre acțiunile propuse sunt valabile și astăzi, în cazul conf.univ.dr.ing.Ciobanu Petru e vorba despre o inacceptabilă
greşeală, scrisă, cu mâna sa, negru pe alb: ”Candidat onest la funcția de Rector î-mi ofer serviciile, soluțiile și competențele manageriale unei universități cu probleme financiare pentru rezolvarea situației” (!!!).
Primele rezultate ale alegerilor aflate în desfăşurare
Procesul de stabilire și de alegere a structurilor și funcțiilor de conducere la nivelul UPG Ploiești a demarat în luna ianuarie 2020, cu desemnarea, prin vot, a reprezentanților studenților în consiliile facultăților și în senatul universitar. De altfel, deja au fost făcute publice rezultatele unora dintre etapele alegerilor care se desfășoară în cadrul universității ploieștene, inclusiv ale alegerilor la nivelul departamentelor din UPG. Astfel, la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică au fost aleși: Nae Ion – director al Departamentului Inginerie mecanică, Pricop Emil – director al Departamentului Automatică, calculatoare și electronică; Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie: Mihai Sonia- director Departamentul Chimie; Dușescu Vasile Cristina Maria – director Departament Ingineria prelucrării petrolului și protecția mediului; Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor: Stoicescu Maria – director Departament Geologie petrolieră și inginerie de zăcământ; Avram Lazăr- director Departament Forajul sondelor, extracția și transportul hidrocarburilor; Dulgheru Mirela- director Departament Activități motrice și sport universitar; Facultatea de Științe Economice: Rădulescu Irina Gabriela- director Departament Administrarea afacerilor; Tudorică Bogdan George – director Departament Cibernetică, informatică economică, finanțe și contabilitate; Facultatea de Litere și Științe:Stan Emil – director Departament Științele educației; Moise Gabriela – director Departament Informatică, tehnologia informației, matematică și fizică; Toma Irina – director Departament Filologie. Mandatul funcţiilor de conducere sau de membru al structurilor de conducere este de maximum 4 ani, o persoană putând să exercite o singură funcţie de conducere în cadrul universităţii, având în vedere faptul că funcţiile de rector, prorector, decan şi prodecan, respectiv de director de departament, nu se cumulează. Pentru structurile de conducere de la toate nivelurile au putut candida numai cadrele didactice şi de cercetare titulare la UPG Ploieşti, alegerile desfășurându-se pe baza votului universal, direct şi secret al tuturor membrilor cu drept de vot din structura sau circumscripţia reprezentată (departament/facultate/universitate).
Desemnarea şi numirea prorectorilor, a decanilor, a prodecanilor şi a directorului general administrativ se va realiza în termen de 15 zile de la confirmarea rectorului de către Ministerul Educației, conform Cartei universitare, respectiv în perioada 2-20 martie. Decanii vor fi selectaţi prin concurs public, organizat de către rectorul universităţii la nivelul facultăţii, la concurs putând participa persoane din cadrul universităţii sau din orice facultate de profil din ţară ori din străinătate care, pe baza audierii în plenul consiliului facultăţii, au primit avizul acestuia de participare la această competiţie. Constituirea Consiliului de Administrație al UPG a fost fixată pe data de 25 martie 2020.