N.D.

După o primă etapă de distribuire a ajutoarelor finanțate din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, desfăşurată în perioada 13-27 ianuarie a.c., ieri, Primăria Ploieşti a anunţat că săptămâna viitoare vor intra în posesia pachetelor cu produse de igienă şi alţi beneficiari. Este vorba despre ploieştenii incluşi pe listele suplimentare, respectiv persoanele aflate temporar în situații critice de viață, victime ale calamităților, persoanele dependente și cele aflate în situații de vulnerabilitate, stabilite prin anchete sociale, cu precizarea că ploieştenii cu dizabilităţi – consideraţi eligibili – sunt doar cei încadraţi în grad de handicap grav, cu asistent personal, care nu realizează alte venituri, cu excepția indemnizației lunare de handicap. Fiecare beneficiar va primi, în perioada 3-12.02.2020, câte o cutie care va conține următoarele produse: periuță de dinți ambalată (5 bucăţi), pastă de dinți 75ml (4 bucăţi), săpun lichid (500 ml, o bucată), șampon pentru copii (800ml, o bucată), şampon pentru adulți (500 ml, o bucată), detergent pudră/granule pentru rufe colorate (900gr., o cutie), detergent pudră/granule pentru rufe albe (1800 gr., o cutie). Cutiile cu ajutoare se vor ridica în baza actului de identitate (în original) și a invitației primite de la Cantina Socială a Municipiului Ploiești, str. Mihai Bravu nr.231, după următorul program : luni-joi între orele 08.30-16.00 și vineri între orele 08.30-14.00. În cazul în care beneficiarul nu se poate deplasa, acesta poate delega o altă persoană care va prezenta următoarele documente: actul de identitate personal; actul de identitate al beneficiarului; certificatul de încadrare în grad de handicap al beneficiarului(unde este cazul).