N. D.
Un eveniment important pentru comunitatea locală din Bușteni a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. A fost marcată împlinirea a zece ani de la înființarea Colegiului „Ion Kalinderu”, în cadrul manifestării fiind incluse și o serie de momente artistice și de teatru interpretate de către elevi, la eveniment participând și subprefectul Mihaela Duță, senatorul Emanoil Savin, inspectori școlari, primarul Irinel Ghiță. De altfel, în cuvântul său, adresat elevilor și cadrelor didactice de la Colegiului „Ion Kalinderu” din Bușteni, primarul Irinel Ghiță, subliniind că aniversarea celor 10 ani de la înființarea acestei instituții de învățământ este considerată ”un moment de suflet”, le-a adresat profesorilor mulţumiri pentru profesionalismul şi reala implicare pe care au dovedit-o în formarea numeroaselor generaţii de elevi, dar și pentru ”transformarea Colegiului „Ion Kalinderu” într-o unitate de elită”.
De menționat că recunoașterea performanțelor școlare înregistrate la această instituție de învățământ prahoveană a fost confirmată și prin faptul că, în primăvara anului trecut, a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română – nivel liceal.