Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 24 februarie. Din Sfânta Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului ca răsplată. Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea să, la mare adâncime. Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi s-a făcut monah, luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se află îngropat capul Botezatorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se află un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a două aflare a cinstitului cap al Botezătorului. În timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Boteazatorul și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserica din Amiens, unde se află și astăzi.