Pentru cetăţeni, lucrările sunt gratuite
Nicoleta Dumitrescu
În Programul naţional de cadastru şi carte funciară ce are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor – terenuri, clădiri şi apartamente – din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară este inclus şi judeţul Prahova. În judeţul nostru, conform datelor primite de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, lucrările de cadastru general au demarat în anul 2016, aceste acţiuni derulându-se în toate zonele judeţului, pe localităţi distincte şi pe etape, în funcţie de alocările financiare. Potrivit informaţiilor solicitate instituţiei menţionate, principalele beneficii ale acestui program sunt: deschiderea, gratuită pentru cetăţeni, persoane fizice şi juridice, a cărţilor funciare; înregistrarea posesorilor ca proprietari; dezbaterea gratuită a succesiunilor; eliberarea certificatelor de moştenitor, fără costuri pentru cetăţeni; crearea unei evidenţe clare a proprietăţilor, ceea ce va duce la majorarea veniturilor obţinute de primării din taxe şi impozite; posibilitatea accesării de fonduri europene şi, la fel de important, dezvoltarea infrastructurii de orice fel. Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 este finanţat din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, dar şi din bugetul local al primăriilor. De adăugat că înregistrarea tuturor proprietăţilor imobiliare într-un registru unic, până la finalul anului 2023, a fost declarată, pentru România, drept un deziderat, având în vedere că se vor asigura realizarea unui inventar complet al imobilelor, siguranţa circuitului civil, clarificarea regimului juridic al proprietăţilor imobiliare publice şi private, dezvoltarea economiei şi a agriculturii la toate nivelurile.
Conform informaţiilor primite de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului naţional de cadastru şi carte funciară, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 hectare din 660 de unităţi administrativ-teritoriale situate în zone rurale ale ţării. Valoarea totală a proiectului menţionat este de peste 300 de milioane de euro, repezentând fonduri nerambursabile de la UE şi cofinanţare de la bugetul de stat. Selectarea unităţilor administrativ-teritoriale din zonele rurale a fost făcută după o serie de criterii considerate „de prioritizare”, respectiv localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României, localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe ori în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate. Reprezentanţii instituţiei menţionate ne-au mai precizat faptul că, în ceea ce priveşte Prahova, lucrările de cadastru general au demarat acum patru ani, acestea fiind în plină desfăşurare. Lucrările aflate în derulare în judeţ se realizează pe etape, în funcţie de finanţările alocate, după cum urmează:
• În etapa de finanţare I (anul 2016), au fost deschise 3.970 de cărţi funciare, aferente unei suprafeţe de 2.457 de hectare, pentru 19 unităţi administrativ – teritoriale: Băcoi, Balta Doamnei, Berceni, Boldeşti-Scăeni, Bucov, Ceptura, Colceag, Drăgăneşti, Dumbrăveşti, Fîntînele, Gherghiţa, Gornet, Măgurele, Măneciu, Măneşti, Mizil, Puchenii Mari, Târgşoru Vechi, Tinosu.
• În etapa de finanţare II (anul 2017), au fost deschise 44.909 cărţi funciare, aferente unei suprafeţe de 29.041 de hectare, pentru 38 de localităţi: Albeşti-Paleologu, Baba Ana, Băicoi, Balta Doamnei, Bălţeşti, Berceni, Blejoi, Boldeşti – Grădiştea, Boldeşti-Scăieni, Bucov, Călugăreni, Ciorani, Colceag, Drăgăneşti, Dumbrava, Dumbrăveşti, Fîntînele, Filipeştii de Târg, Gherghiţa, Gornet, Gura Vadului, Gura Vitioarei, Lipăneşti, Măgurele, Măneciu, Măneşti, Mizil, Plopu, Poienarii Burchii, Rîfov, Sălciile, Şirna, Slănic, Târgşoru Vechi, Tinosu, Tomşani, Urlaţi, Vadu Săpat.
• În etapa de finanţare III (anul 2018), au fost deschise 5.499 de cărţi funciare, aferente unei suprafeţe de 2.863 de ha, pentru opt unităţi-administrativ teritoriale: Bălţeşti, Călugăreni, Filipeştii de Pădure, Gherghiţa, Măgureni, Poienarii Burchii, Sălciile, Urlaţi. În prezent, se derulează lucrări în 33 de localităţi, pentru un număr estimat de 41.728 de imobile, aferente unei suprafeţe estimate de 21.910 hectare în: Băicoi, Balta Doamnei, Băneşti, Bătrâni, Blejoi, Bucov, Ceraşu, Ciorani, Cocorăştii Mislii, Comarnic, Drajna, Dumbrăveşti, Filipeştii de Pădure, Gherghiţa, Gornet, Gura Vadului, Iordăcheanu, Lipăneşti, Măgurele, Măgureni, Măneciu, Măneşti, Plopeni, Plopu, Poienarii Burchii, Poseşti, Rîfov, Sălciile, Scorţeni, Şirna, Tinosu, Tomşani, Vadu Săpat.
• În etapa de finanţare IV (anul 2018), au fost deschise 3.410 cărţi funciare, aferente unei suprafeţe de 1.738 de hectare, pentru: Boldeşti-Grădiştea, Bucov, Cocorăştii-Colţ. În prezent, se derulează lucrări de înregistrare sistematică în 12 localităţi, pentru un număr estimat de 10.083 de imobile, aferente unei suprafeţe estimate de 6.234 ha în: Băicoi, Brazi, Câmpina, Cocorăştii Colţ, Gornet, Lipăneşti, Măneşti, Ploieşti, Plopu, Rîfov, Şirna, Vadu Săpat.
• În etapa de finanţare V (anul 2019), se derulează lucrări de înregistrare sistematică în 18 localităţi, pentru un număr estimat de 16.607 imobile, aferente unei suprafeţe estimate de 8.951 de ha, respectiv în: Băicoi, Băneşti, Bărcăneşti, Berceni, Brazi, Bucov, Cocorăştii Colţ, Drajna, Dumbrăveşti, Filipeştii de Pădure, Gherghiţa, Gura Vadului, Măgureni, Plopu, Rîfov, Sălciile, Urlaţi, Vadu Săpat.
Pentru etapa de finanţare VI, reprezentanţii OCPI Prahova ne-au precizat că au fost încheiate contracte de finanţare cu 41 de localităţi: Apostolache, Bălţeşti, Bătrâni, Blejoi, Boldeşti-Grădiştea, Boldeşti-Scăeni, Breaza, Buşteni, Câmpina, Chiojdeanca, Ciorani, Cocorăştii Colţ, Cocorăştii Mislii, Drăgăneşti, Drajna, Dumbrăveşti, Filipeştii de Pădure, Gherghiţa, Iordăcheanu, Lapoş, Lipăneşti, Măgurele, Măneciu, Păcureţi, Plopu, Poiana Câmpina, Poienarii Burchii, Predeal Sărari, Proviţa de Jos, Sălciile, Sângeru, Scorţeni, Secăria, Şirna, Starchiojd, Surani, Teişani, Tinosu, Urlaţi, Valea Doftanei, Vălenii de Munte, urmând ca, în perioada imediat următoare, aceste unităţi administrativ-teritoriale să încheie contractele de prestări servicii. „În cadrul contractelor de prestări servicii finanţate în baza actului normativ 1065/2018 cu privire la regulamentul privind procedura de plată destinată cofinanţării lucrărilor de înregistrare sistematică demarate de unităţile administrativ-teritoriale, au fost deschise 2.264 de cărţi funciare aferente unei suprafeţe de 407 ha, pentru localităţile Bucov şi Cocorăştii Colţ, fiind în derulare lucrări similare şi în Gornet Cricov, Vîlcăneşti, Vălenii de Munte şi Boldeşti-Scăeni, pentru un număr estimat de 11.933 de imobile, aferente unei suprafeţe estimate de 6.516 ha. În cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară, cu finanţare din fondurile Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a fost încheiat acordul-cadru cu privire la lucrările de înregistrare sistematică la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale pentru: Olari, Cornu, Gorgota, Floreşti şi Fulga. Pentru Olari vor fi deschise, în perioada imediat următoare, cărţi funciare pentru un număr estimat de 3.687 de imobile, cu suprafaţa de 1.808 hectare, pentru Gorgota se desfăşoară lucrări pentru un număr estimat de 6.500 de imobile, iar pentru Cornu- pentru 5.700 de imobile. În cadrul Programului Operaţional Regional Major privind Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România, cu finanţare din Axa prioritară 11 POR 2014-2020, la nivelul judeţului Prahova au fost incluse 22 de localităţi, respectiv: Albeşti Paleologu (4.973 ha), Ariceştii Rahtivani (8.148 ha), Baba Ana (7.866 ha), Băneşti (2.140 ha), Bărcăneşti (3.725 ha), Berceni (3.101 ha), Brazi (4.546 ha), Ceptura (4.700 ha), Colceag (5.923 ha), Cornu (1.511 ha), Dumbrava (6.347 ha), Fîntînele (1.772 ha), Floreşti (2.982 ha), Măgureni (4.814 ha), Măneşti (4.833 ha), Păuleşti (5.132 ha), Poiana Câmpina (1.548 ha), Rîfov(4.175 ha), Tîrgşoru Vechi (4.848 ha), Tomşani (4.334 ha), Valea Călugărească (5.217 ha), Valea Doftanei (28.594 ha).