N.Dumitrescu

Având în vedere faptul că Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 a fost votată mai devreme în comparație cu alți ani, și derularea programului de acordare a biletelor de tratament pentru pensionari începe mai devreme, respectiv de astăzi, 17 februarie. Astfel, potrivit informațiilor primite de la Casa Județeană de Pensii Prahova, pentru prima serie de plecare în stațiuni din acest an, instituției menționate i-au fost repartizate 100 de bilete de tratament, 17 dintre ele fiind gratuite, acestea din urmă acordându-se, potrivit legii, anumitor categorii de beneficiari, precum veterani, persoane persecutate politic, persoane cu handicap etc. Biletele repartizate pentru beneficiarii din Prahova sunt la Amara, Pucioasa, Sărata Monteoru, Lacul Sărat, stațiuni ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă, unitate aflată în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice.
Făcându-ne precizarea că, dintre cele 100 de bilete de tratament repartizate pentru prima serie din acest an, 30 au fost deja repartizate beneficiarilor, reprezentanții Casei Judene de Pensii Prahova au mai anunțat că până la sfârșitul săptămânii trecute fuseseră înregistrate aproximativ 2.300 de solicitări din partea prahovenilor care doresc să meargă în stațiune, cele mai solicitate locuri fiind cele de la Covasna, Pucioasa, Mangalia, Saturn, Băile Felix, Olănești, Amara, respectiv stațiunile cu profil reumatic și cardiovascular.
De precizat că repartizarea biletelor de tratament balnear nu se mai face în funcție de ordinea depunerii cererilor – adică în funcție de primul venit, primul servit – ci în baza unor punctaje pe care fiecare pensionar le obține în baza unor criterii distincte, respectiv pentru pensionari, asigurați, persoane cu handicap sau beneficiari de legi speciale.
Fiecare solicitant obține un anumit punctaj în funcție de cuantumul pensiei, categoria de pensie, frecvența cu care a mers la tratament balnear în ultimii doi ani, gradul handicapului (după caz), fără să mai aibă nicio relevanță, în ponderea punctajului, data la care depune la casa de pensii solicitarea de acordare a biletului de tratament. Cererile trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet de tratament, durata sejurului unui bilet de tratament fiind de 16 zile, iar în cazul tratamentului balnear de 12 zile.
Pentru obţinerea unui bilet de tratament este necesară depunerea următoarelor acte: cererea tip de acordare a biletului de tratament;biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original); programul de recuperare (copie, cu prezentarea actului original). Reamintim faptul că, potrivit unui anunț al Casei Naționale de Pensii, începând din acest an, în vederea eliminării birocrației, la depunerea cererii – tip pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu va mai fi obligat să depună copia actului de identitate și talonul de pensie.