F.T.
Ieri dimineaţă, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești, împreună cu jandarmi ai Grupării Mobile “Matei Basarab”, au efectuat trei percheziții pe raza municipiului, la domiciliul unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. După cum se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, “ din cercetări a rezultat faptul că, începând cu luna septembrie 2019 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi comis mai multe furturi din societăți comerciale situate pe raza municipiului Ploiești, pătrunzând prin efracție în incinta acestora sau prin distragerea atenției lucrătorilor comerciali, ocazie cu care ar fi sustras mai multe produse alimentare și nealimentare”.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a suspecţilor se ridică, potrivit anchetatorilor, la aproximativ 2.500 de lei.