Violeta Stoica
Seismul care s-a produs în zona Vrancea ieri dimineață, la ora 3:26, cel mai puternic dintre cele 16 cutremure care au fost înregistrate cu magnitudine de peste 2 grade Richter de la începutul acestui an, a fost resimțit și de prahoveni.
Reacțiile pe care le-au avut ploieștenii după cutremurul din dimineața ultimei zile de ianuarie 2020 au fost diferite. Unii au spus că s-au trezit din somn din cauza undelor seismice, alții că s-au speriat și că se așteptau și la replici, alții – din contră, nu au simțit nimic, chiar dacă locuiesc în blocuri înalte, pentru simplul motiv că unele dintre aceste construcții sunt pe role. Un lucru care reduce semnificativ impactul pentru blocurile turn în caz de seism.
Simțirea sau nesimțirea cutremurului de ieri dimineață nu are, însă, nimic de-a face cu nesimțirea unor politicieni care se doresc a deveni edili ai municipiului Ploiești. Și care au văzut în seismul de ieri dimineață un prilej taman bun pentru a se arăta interesați de soarta celor care locuiesc în blocuri cu buline roșii, atacând autoritățile care nu au făcut mai nimic pentru a consolida imobilele cu pricina…
Treziți sau nu din somn de seismul produs în zona Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, cu o magnitudine inițială de 5,4 grade pe Richter (revizuită la 5,2 grade) și cu o intensitate V pe Mercalli – ceea ce înseamnă că mișcarea telurică a fost suficient de puternică pentru ca obiectele din locuințe să se miște -, prahovenii au scăpat și de această dată.
Cutremurul se pare că a fost resimțit mai puternic spre zona de sud și de nord a Moldovei și mai puțin în sudul României, însă, cu toate acestea, unul dintre cele două apeluri la 112 înregistrate după seism a fost de la un locuitor al Ploieștiului care a făcut un atac de panică!
Una peste alta, nu s-au raportat pagube în urma cutremurului, poate și datorită faptului că acesta a fost de scurtă durată. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 85km E de Brașov, 96km S de Bacău, 100km NE de Ploiești, 109 km V de Galați, 111 km NV de Brăila, 149 km N de București, 172 km NE de Pitești, 175 km SV de Iași, 198 km E de Sibiu și la 214 km N de Ruse.
Aplicaţia INFP a transmis atenţionarea în timpul producerii cutremurului
EarthBot, aplicația recomandată de INFP care trimite notificări către utilizatori în momentul producerii unui seism, a fost promptă, ieri dimineață, alertând populația abonată în timp real. Astfel, la ora 3:27 a fost transmis următorul mesaj: “Alertă! S-a detectat un nou cutremur în zona Vrancea, la ora 03:26:45, cu magnitudinea de 5.4 pe scara Richter, la adâncimea de 126.46 km”, ulterior revenind cu alte două mesaje prin care au fost reevaluate magnitudinea și adâncimea la care s-a produs seismul din zona Vrancea.
Pentru utilizatorii care se întreabă care este cauza întârzierilor care apar uneori în sistemul de notificări, EarthBot arată că trimite notificări în timp real doar pentru cutremure peste 4 grade pe scara Richter. Evenimentele mai mici de 4 grade sunt trimise cu o anumită întârziere, această procedură ținând de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamântului.
Potrivit statisticilor, spun reprezentanții INFP, în România cutremurele cu magnitudinea cuprinsă între 3,5 și 4,5 grade se produc cu o frecvență de cel puțin o dată pe lună și acestea nu prezintă un pericol pentru populație, iar cele mai mari de 5 grade au loc aproximativ o dată la 2-3 ani, ceea ce intra într-o zonă de normalitate pentru regiunea Vrancea.
Oportuniştii au găsit momentul pentru campanie electorală
Cunoscând faptul că orice cutremur reprezintă un subiect sensibil, unul dintre candidații anunțați la Primăria Ploiești a ținut să se folosească de evenimentul produs ieri dimineață pentru a se face remarcat.
Reprezentant al unui partid care crede că va avea rezultate notabile la alegerile locale din acest an, respectivul candidat atacă pe toate părțile tot ce prinde… De această dată a găsit momentul pentru a-și face propagandă electorală de pe urma unui cutremur…
Ceea ce demonstrează, o dată în plus, că simțirea sau nesimțirea unui cutremur nu țin doar de producerea seismului propriu-zis, ci și de modul în care te folosești, pentru propria lansare pe piață, de teama populației în asemenea momente care nu pot fi prevăzute!