Nicoleta Dumitrescu
Nu se ştie dacă din cauza faptului că vremea dă semne că va întoarce foaia – după cum au anunţat meteorologii, aerul primăvăratic urmând să fie împins de la spate de unul mai rece, cu adevărat de iarnă – dar, realitatea demonstrează că, de fapt, politicienilor le arde mai mult să răstoarne ţara decât s-o aşeze pe şine, cum se laudă unii dintre ei.
De la o zi la alta, în ciuda faptului că mulţi se laudă că mai au un pic şi-şi aduc pijamaua şi aşternuturile de acasă ca să doarmă la serviciu – probabil pe scaunul de la birou! – ca urmare a muncii depuse spre binele poporului , situaţia arată că acelora care activează în cele mai importante instituţii ale statului le arde mai degrabă de calcule pe hârtie, astfel încât avantajul să ajungă doar în dreptul lor.
Iar ieri au fost ceva dovezi – adăugate la multe altele – că nimic nu este întâmplător, mai ales atunci când există atât cerere, cât şi oferte, cu duiumul! Concret, şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului în care ar fi trebuit să se stabilească, foarte clar, calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură a fost amânată, ieri, cu câteva ceasuri faţă de ora stabilită iniţial, unul dintre motive fiind acela că ar fi circulat o serie de zvonuri că Executivul ar intenţiona să emită în şedinţa de Guvern, fixată tot ieri, o ordonanţă de urgenţă pe tema alegerii primarilor în două tururi. Mai mult, deşi liberalii fluturau steagul victoriei şi în acest caz, tot ieri s-a anunţat că Guvernul renunţă la ordonanţa privind alegerea indirectă a şefilor administraţiilor judeţene, decizia fiind transferată la Parlament, motivul fiind că proiectul respectiv ar avea oareşce probleme, mai ales din punct de vedere constituţional.
Adevărul este că, de când s-a făcut rocada între social-democraţi şi liberali la putere, ceea ce s-a văzut cel mai bine a fost înverşunarea cu care se doreşte să se schimbe, din mers, unele dintre actele normative ce au legătură mai ales cu aleşii, fie cei locali, fie cei din Parlament. Motivul? Pentru că se doreşte mai întâi să se deţină pe toate planurile puterea, fără de care, chipurile, ar fi greu să se mişte în bine lucrurile, aşa cum s-a promis, în numele românilor!
Cum însă totul se doreşte a fi derulat pe repede înainte, în dorinţa de a fi împăcată şi capra şi varza – care sunt tot mai multe, din ambele categorii – încep să apară şi scăpări care încurcă, deja, calculele trecute pe zeci de hârtii.
Să fie, oare, una dintre cauze aceea că, pe anumite aspecte, liderul PSD s-ar fi înţeles deja cu cel al PNL, deşii ambii neagă ? Totul este posibil, pentru că, de regulă, nu ar ieşi fum dacă n-ar fi făcute şi ceva focuri, întreţinute cu lemne aduse inclusiv de către adversari! Iar cum mai ieri, un social-democrat s-a făcut liberal, iar un alt parlamentar a refăcut grupul PSD de la Senat, e clar că şi în momentul de faţă, când vine vorba despre funcţii, despre menţinerea sau obţinerea lor, totul se poate vinde, implicit cumpăra! Iar un exemplu că se poate orice, mai ales când vine vorba despre calcule pe hârtie, este faptul că, mai nou, un judeţ – cum este inclusiv Prahova! – poate avea şi doi subprefecţi, nu unul cum a avut până acum. Asta în condiţiile în care, atunci când au preluat guvernarea, liberalii se băteau cu pumnul în piept că schema unor instituţii, valabil şi prin administraţie şi ministere, este mult prea stufoasă când vine vorba despre oameni şi funcţii, anunţând că o vor… aerisi. Iar cum s-a făcut deja se vede!