Violeta Stoica

Disputele apărute în ultima vreme, la nivel politic, în legătură cu modernizarea unor drumuri din nordul județului Prahova astfel încât unele dintre acestea să devină alternative viabile la traficul de pe DN1, în zona Văii Prahovei, par să se fi stins, cel puțin la nivelul administrației prahovene.
Ministrul liberal al Transporturilor, Lucian Bode, a ieșit cu mai multe declarații prin care arăta că a descoperit variante la DN1, unele – drumuri forestiere, altele – centuri ocolitoare și, nu în ultimul rând – modernizarea drumului județean Valea Doftanei – limita cu județul Brașov (care ar ajunge spre Săcele). Ceea ce a omis de fiecare dată să spună șeful de la Transporturi (momentan demis, alături de guvernul din care face parte) este că unul dintre drumuri (DJ 102 I Valea Doftanei – limita cu Brașovul) este început parțial de Consiliul Județean Prahova și, mai mult decât atât, a fost proiectat pentru a deveni o posibilitate de acces către zona de nord a Văii Prahovei de foarte mulți ani. Mai precis, din 2002.
De altfel, discuțiile de la finalul săptămânii trecute, purtate de către președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader (PSD), și primarul comunei Valea Doftanei, Lucian Costea (PNL), arată că un proiect comun în interesul comunității locale și județene poate fi pus în practică dacă există comunicare și înțelegere a problemelor ce pot apărea într-o astfel de investiție în infrastructura rutieră.

drum-cjÎn plus, dacă orgoliile politice sunt lăsate deoparte pentru dezvoltarea unei zone, nu pierde nimeni. Dimpotrivă, câștigă localnicii și comunitatea unui județ și a unei regiuni.
Șeful administrației județene, Bogdan Toader, a anunțat, la finalul săptămânii trecute, că proiectul DJ 102 I poate prinde un contur complet. “Mă bucur că în ultima perioadă a revenit în discuție la nivel național unul dintre proiectele de infrastructură rutieră demarate de Consiliul Județean Prahova încă din 2002 în scopul dezvoltării potențialului turistic al localităților situate pe Valea Doftanei.
Acest proiect poate să reprezinte o alternativă pentru traficul rutier care tranzitează Valea Prahovei, pe DN1, concomitent cu implementarea altor proiecte semnificative, cum este realizarea centurii ocolitoare a municipiului Câmpina.
Indiferent de soluția care se va găsi pentru continuarea proiectului început de CJ Prahova, la ieșirea din Valea Doftanei spre Brașov, trebuie să recunoaștem că modernizarea DJ 102 I este o necesitate nu numai pentru prahoveni, ci și o punte de legătură semnificativă între Muntenia și Transilvania.
Este un obiectiv de infrastructură pentru care trebuie să găsim împreună o rezolvare, fără să ținem cont de partidul din care facem parte! Săptămâna următoare (n.n. – în această săptămână) depunem solicitarea Consiliului Județean Prahova privind includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.
Proiectele sunt pentru cetățeni, pentru dezvoltarea zonei Văii Doftanei și pentru construirea unei noi căi rutiere viabile, de legătură între Prahova și Brașov”, a precizat Bogdan Toader, președintele CJ Prahova.
Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, cu subprogramele sale, este derulat de Compania Națională de Investiții, aflată în subordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale.