N. D.
Până la sfârșitul anului trecut, în județul Prahova au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023, aproape 57.000 de cărți funciare, lucrările de cadastru general fiind finanțate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova. La nivelul judeţului, în prezent, din totalul celor 104 unităţi administrativ- teritoriale prahovene, în 63 dintre acestea se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivelul localităţilor, cât și pe sectoare cadastrale.
Pentru anul în curs, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a anunţat că, la nivel naţional, va scoate la licitație lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unități administrativ-teritoriale, pentru jumătate dintre acestea procedurile de atribuire urmând să fie inițiate în luna aprilie. Din Prahova au fost selectate şapte unităţi administrativ-teritoriale, respectiv Brazi, Bărcăneşti, Berceni, Râfov, Măgureni, Poiana Câmpina şi Valea Doftanei, suprafaţa vizată fiind de peste 50.000 de hectare. Lucrările de înregistrare sistematică vor fi scoase la licitaţie în luna aprilie a.c., finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).