George Marin
Astăzi, la Iaşi vor începe disputele pentru cucerirea titlului de campion național la box (seniori). Luni seară s-a efectuat ședința tehnică, iar ieri dimineață a avut loc cântarul oficial.
În urma tragerii la sorți, la care s-a aplicat desemnarea capilor de serie, campionul de anul trecut – George Dumitrescu (CSM Ploiești) – va urca în ring astăzi, în faza sferturilor de finală ale categoriei 63 de kilograme. Gabriel Șchiopu (CS Petrolul Ploiești) va boxa vineri, în semifinalele categoriei 52 de kilograme.
Joi este zi de pauză pentru competitori, prilejuită de desfășurarea Adunării Generale a Federației Române de Box, ședință la care vor fi alegeri pentru forurile conducătoare ale forului care conduce boxul în România. Dacă pentru funcția de președinte candidează doar actualul președinte, ieșeanul Vasile Câtea, pentru un loc în Biroul Federal candidează și antrenorul emerit Titi Tudor.