”Încercat” câteva zile de către antrenorul Costel Enache, în antrenamentele și meciurile amicale din Turcia, fundașul central din Republica Moldova, Radu Rogac (24 ani, fost la Dinamo-Auto Tiraspol, după ce, de-a lungul carierei sale, a mai jucat la Zaria Bălți, CF Ungheni, Dinamo Samarqand – Uzbekistan, Petrocub Hâncești și Tarxien – Malta) nu a fost reținut în lotul ”lupilor” și pentru această săptămână. Rogac a plecat deja să-și caute un nou angajament, la rândul lor, cei din staff-ul petrolist fiind în ”febra” găsirii unui fundaș central pe care să se mizeze în retur, în condițiile în care, s-a văzut și în ultimul cantonament, ”miza” pe Wallace sau Sârghi nu pare a fi una câștigătoare, amândoi acuzând probleme medicale repetate.
Câmpina, Brazi, “Ilie Oană”, apoi… Turcia
După un scurt respiro de două zile, primul cantonament din Antalya încheindu-se vineri și fiind urmat de un weekend liber, elevii lui Costel Enache s-au pregătit pe terenul sintetic de la Câmpina, o zi – luni, apoi, ieri, la Brazi.
Vineri, „galben-albaștrii” au programat și un joc-test, în compania grupării de eșalon trei AS SR Brașov.
Întâlnirea va începe la ora 13.00 și, cel mai probabil, se va disputa tot la Câmpina, însă o decizie în acest sens va fi luată zilele următoare, dacă vremea o va permite încercându-se mutarea acestui test pe stadionul ”Ilie Oană”, unde, totuși, duminică se joacă o partidă oficială din Liga I, cea dintre Chindia Târgoviște și FC Botoșani (ora 17,00).
Apoi, de duminică, 2 februarie, petroliștii se vor muta, din nou, în Antalya, pentru cel de-al doilea cantonament al acestui început de an. Stagiul se va întinde până pe 14 februarie, fiind programate, în această perioadă, meciuri de verificare cu 4 echipe de eșalon secund, după cum urmează: FC Nizhniy Novgorod (4 februarie/Rusia, liga 2, locul 11), FC SKA Khabarovsk (7 februarie/Rusia, liga 2, locul 8), FK Graficar Beograd (8 februarie/Serbia, liga 2, locul 1) și FC Avangard Kursk (11 februarie/Rusia, liga 2, locul 14).