Kievul a cerut Iranului să predea cutiile negre ale avionului de linie ucrainean, doborât lângă Teheran în urmă cu o săptămână, au anunţat ieri autorităţile ucrainene, informează AFP, potrivit Agerpres.
Parchetul General şi Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) au trimis o cerere oficială în acest sens autorităţilor iraniene, a precizat Parchetul într-un comunicat. „Partea ucraineană face tot posibilul pentru a asigura buna decriptare a înregistrărilor de zbor şi a salva dovezile din ancheta asupra catastrofei”, a dat asigurări Parchetul General. Kievul a informat marţi că un înalt responsabil iranian ar urma să sosească în Ucraina în următoarele zile, pentru „a stabili laboratorul” care să poată fi însărcinat cu analiza cutiilor negre.
Potrivit mass-media ucrainene, o altă destinaţie posibilă pentru decriptarea cutiilor negre ar fi Franţa.
Experţii canadieni care s-au deplasat luni la Teheran pentru a ancheta asupra prăbuşirii avionului vor avea la rândul lor acces la epavă şi la cutiile negre ale aparatului, au anunţat luni responsabili canadieni.
După două zile de dezminţiri oficiale, forţele armate iraniene au recunoscut sâmbătă că au doborât „din eroare” Boeingul 737 al Ukraine International Airlines la câteva minute după ce avionul decolase din Teheran. Cele 176 de persoane aflate la bord, majoritatea iranieni şi canadieni, au murit.