Persoanele fizice care au achiziționat titluri Tezaur anul trecut vor putea solicita răscumpărarea înainte de scandență de la Poșta Română, potrivit unui ordin semnat de Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, și de Lucian Bode, ministrul Transporturilor, potrivit Hotnews. Practic, s-a modificat un ordin la care s-a mai adăugat un capitol.
Cei care vor să răscumpere titlurile trebuie să știe câteva lucruri:1. Pot fi răscumpărate de la orice subunitate poștală; 2. Răscumpărarea se face pentru întreaga valoare subscrisă, nu doar pentru o parte din titlurile deținute. Adică, dacă ai două titluri dintr-o anumită emisiune, nu vei putea renunța doar la una; 3. Cererea de răscumpărare trebuie însoțită de formularul de subscriere în original. Dacă ai pierdut formularul respectiv, va trebui să dai o declarație pe propria răspundere că l-ai pierdut (se va obține de la Poștă declarația);4. Termenul de achitare a sumei de către Poșta Română este ultima zi lucrătoare a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată. Se achită integral la data programată sau prin virare în cont bancar. Suma restituită investitorului înainte de scandență este egală cu valoarea subscrisă inițial, dar se diminuează cu toate dobânzile care au fost plătite investitorului până la momentul solicitării răscumpărării anticipate.
Programul Tezaur a fost lansat în 2018 de către Guvernul PSD, iar persoanele fizice puteau astfel să împrumute statul la dobânzi chiar și de 5% (la scandența de 5 ani).
În 2020, până în acest moment, nu au fost publicate noi emisiuni, dar anul trecut noul ministru al Finanțelor, Florin Cîțu, a lansat 4 emisiuni. Asta deși cu un an înainte a criticat programul.
Având în vedere acest ordin, programul va continua în 2020.Valoarea unui titlu este de 1 leu.
În total, anul trecut au subscris 61.000 de persoane fizice, iar valoarea totală a fost de 3 miliarde lei.